CEEA CE S-A ȘI ÎNTÂMPLAT

Nu mai miră pe nimeni dacă scena politică a țării a devenit arena gladiatorilor, a celor care se luptă pe viață și pe moarte. Mai mult, dincolo de tăvăleala din politica internă, apare tot mai clar o poziție ciudată a unei dezbateri externe, prin care nu sunt evitate o serie de amenințări care aruncă România în plin război al declaraţiilor. De fapt, în viziunea liderilor europeni, independența justiției, pe care ei tot o reclamă, este bună doar atunci când invocarea acesteia le face lor bine. Îi pune pe ei în fața unor limpeziri de cearșafuri albe. Dincolo de acest ti de exprimare eliptică există o pretenție a liderilor europeni prin care se solicit guvernaţilor de la București de a opri orice cercetare penală împotriva Laurei Codruța Kovesi (sic!) Trăim în ținutul nimănui, în acest spațiu irațional al limbii române, în care orice încercare logică de a înțelege dacă o lege are valoare universală sau dacă importanța legii este decisă de felul în care ambasadele europene la București înțeleg cum bate vântul intereselor pe care acestea le au în România. Olandezul Frans Timmermans, prim vicepreşedintelui Comisiei Europene, se dezlănțuie. Nu mai are nici tata, nici mama și nici măcar decență, atâta timp cât nu ezită să beștelească guvernarea legitimă de la București, amenințând-o grobian, fără perdea, cerându-i cont despre modificările pe care aceștia încearcă să le aducă legilor justiției, în conformitate cu observațiile culese din surse necredibile, viciate profund de suflul campaniei electorale a europarlamentarelor.

”Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii reacționează la seria de declarații venite de la Bruxelles pe tema dosarului în care este inculpată Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA. Judecătorii CSM acuză presiuni politice pe acest dosar venite din declarațiilor unor înalți oficiali europeni.

” Scrisoare deschisă pentru apărarea independenței justiției față de presiunile politice exercitate asupra judecătorului național învestit cu o procedură judiciară în cazul doamnei Laura Codruța Kovesi

Având în vedere că în ultimele zile s-au intensificat declarațiile și acțiunile publice ale unor oameni politici de la nivelul Parlamentului European, cu referire expresă la procedurile judiciare în care este implicată doamna Laura Codruța Kovesi, declarații care au potențial de imixtiune în procedurile cu care sunt învestiți magistrați din România, separat de susținerea politică pentru numirea sa în funcția de Procuror șef al Parchetului European,  Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 126 alin. (1) și 133 alin. (1) din Constituție și a prevederilor Legii nr. 317/2004 republicată cu modificările și completările ulterioare adoptă prezenta poziție publică:

Principiile fundamentale ale Uniunii Europene, stabilite prin tratate impun respectarea fundamentelor Uniunii și a competențelor autorităților statelor membre și instituțiilor europene. Cooperarea loială între palierele decizionale trebuie să se fondeze pe respectarea strictă a competențelor și urmărirea valorilor definite de dreptul primar al Uniunii și de constituțiile statelor membre.

Tratatul Uniunii Europene stabilește în art. 2 că statul de drept și justiția independentă fac parte din patrimoniul de valori comune care trebuie respectate de toți oficialii și instituțiile europene și trebuie garantate și asigurate la nivelul tuturor statelor membre. De asemenea, este stabilit că în materie de organizare judiciară competența aparține statelor în baza principiului autonomiei de decizie și trebuie să fie respectate standardele unei justiții independente, atât funcțional, cât și personal pentru magistrați.

Constituția României stabilește, cu relevanță în prezenta situație, în art. 124-126, 131 alin. (1) și 132 alin. (2) cadrul organizării judiciare, în condiții de independență, imparțialitate, legalitate și responsabilitate, iar, în art. 133, stabilește atribuția exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii de a garanta independența justiției, competență exercitată conform atribuțiilor trasate de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Standardele internaționale (cum ar fi, dar fără a se limita la, cele ale Comisiei pentru Democrație prin Drept – Comisia de la Veneția sau ale Rețelei Europene a Consiliilor Judiciare) definesc conceptul de independență funcțională și personală a justiției și magistraților, iar jurisprudența constantă a Curții Constituționale a României definește în concret aplicarea acestor standarde modelului de organizare judiciară din România. Aceste standarde impun ca în activitatea judiciară, autoritățile judiciare și judecătorii să nu poată fi supuși niciunui fel de presiune directă sau indirectă, publică sau nepublică, raportat la cauzele cu care sunt sesizați și pe care le au în soluționare în diferite etape procesuale. Reiese că aceasta este o garanție generală cu obligație corelativă a oricăror persoane cu diferite puteri de decizie sau instituții, indiferent cine sunt acestea, de a nu acționa în sensul creării unor presiuni asupra instituțiilor judiciare sau magistraților relativ la cauze concrete.

În concluzie, declarațiile și acțiunile unor oficiali europeni, în mod nedisimulat și în afara atribuțiilor lor statutare, au afectat independența justiției din România în ceea ce privește o procedură judiciară aflată în curs de soluționare la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind pe doamna Laura Codruța Kovesi.

Declarația domnului Manfred Weber președinte al grupului Popularilor Europeni din Parlamentul European
Eurodeputatul și președintele grupului politic menționat a solicitat direct și fără echivoc ca procedurile judiciare de instrumentare a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi măsurile luate privind pe doamna Laura Codruța Kovesi să înceteze de îndată. În acest sens prezentăm declarația integrală publicată pe Tweeter în data de 29.03.2019 în original în limba engleză și traducerea în limba română:

“If the legal proceedings against Ms Kövesi are not undone, we will ask for a debate in the next plenary session of the European Parliament. We also urgently call on the @PES_PSE and @ALDEParty to speak out against their sister parties in the Romanian government”

“Dacă procedurile legale împotriva dnei Kovesi nu vor fi revocate/reconsiderate vom cere o dezbatere  în următoarea sesiune plenară a Parlamentului European. Facem, de asemenea, apel la @PES_PSE şi @ALDEParty să ia poziţie publică împotrivă partidelor surori din Guvernul României.”

Astfel, în condițiile în care doamna Laura Codruța Kovesi a depus contestație la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva măsurii adoptate de procurorul de caz, deci în condițiile în care judecătorul de drepturi și libertăți era sesizat, solicitarea oficialului european de revocare, de îndată, a măsurilor luate sub amenințarea organizării unei dezbateri privind sistemul de justiție din România în Plenul Parlamentului European, reprezintă fără echivoc un element de presiune asupra judecătorului național.

Raportat la principiile statului de drept și separației între puteri, gestul omului politic de ordin imperativ reprezintă o încălcare a valorilor statuate în art. 2 din Tratat raportat la independența justiției din România”.

Ceea ce s-a și întâmplat. Aceasta ar trebui să fie  independența justiției din România, în viziunea Europei. Pax albina!

ADI CRISTI