POEMELE DE SÂMBĂTĂ

Gândind nevoia de purificare

Am avut nevoie de tine, cel viu
nu cel din icoană

Cel care se mișcă printre noi
cel care nu chipul, ci spiritul îl lasă
să ne comparăm dacă suntem
”după chipul și asemănarea ta”.

Tu, Doamne, ai restul de dimensiuni
peste cele trei
pe care le deține înțelegerea noastră.

Infinitul tău nu ne lasă să fim egalii tăi
cum nici firicelul de nisip
nu se poate împotrivi universului!

Iubito, nu vreau să te înspăimânt
cu micimea noastră…
Dacă la dimensiuni stăm așa cum stăm,
ne îngrozim,
tulburând oceanele
prăvălind munții prin avalanșe
fără a mai separa apele
fără a mai rătăci prin deșert
gândind nevoia de purificare

Imaginația ne scoate din impas
și ne pune din nou
în cărțile care contează
care ne fac stăpâni între noi
fără nici o șansă să stăpânim Natura

Nimeni nu iese din mângâierile tale

Iluzia ne-am crescut-o singuri
ca pe o tumoră, blocându-ne imaginația
în acel labirint prin care rătăcește și azi Minotaurul
Nimic din ceea ce visul ne-a scos în cale
nu am ezitat să nu-l multiplicăm
Superficiali și fără rușinea
celui care fură în numele tuturor…

Întoarce-te la mine!
Vorbesc cu umbra care mă desparte de ziuă
aud glasul prezentării oglinzii
sau luciului apei
pur și simplu ochilor tăi
în care mă adâncesc până la limita înecului…

Lasă-mă să nu mă mai întorc afară!
Păstrează-mă adâncului tău
lumea singurătății și a aducerilor aminte
spațiul în care ți-ai închis viața
eliberând-o refuzului
prelungirii cerurilor și abisurilor
mai mult decât poți tu să visezi
zborul sau prăbușirea
limita în care nimeni nu moare
nimeni nu iese din mângâierile tale
din sărutul pecetluit de buzele tale
fierbinți
din ruptura Gurii de Rai…

Veșnica pomenire a iubirii

Ești doar ceea ce cântecul meu încearcă
să te țină minte, să te povestească
să te renască de fiecare dată
fără a te multiplica
păstrându-te doar în nume propriu
veșnica pomenire a iubirii
descoperitoare
de inimi schingiuite și seducătoare
aprinsă înainte ca focul să ne fie dat
sub formă de căldură
și mai apoi de dezastru acoperit de cenușă
de tăciuni fumegând trădarea
ce încă nu și-a intrat în rolul dezbinării
și mai apoi al genialului
divide et impera
partea noastră de vină
recunoscută în cele din urmă
dar mult prea târziu pentru a naște iertare!
ADI CRISTI