Magistraţii Curţii Constituţionale au decis astăzi că interdicția comercializării produselor din tutun în apropierea instituțiilor de învățământ şi a instituțiilor medico-sanitare este constituțională, comunică MOLDPRES.
Înaltul for a examinat azi sesizarea depusă de către ex-deputatul Simion Grișciuc. Acesta susţinea că actualele prevederi nu asigură o concurență loială între comercianți, deoarece legea interzice comerţul cu tutun în apropiere de şcoli şi spitale doar în spaţii mai mici de 20 m2, fără a se răsfrânge în privința unităților comerciale cu o suprafață mai mare.
Curtea a analizat dacă măsura contestată corespunde obligației constituționale a statului de a asigura o concurență loială între comercianți şi a reținut că aceasta este accesibilă și clară atât sub aspectul unităților comerciale care cad sub incidența acesteia, cât și cu privire la metoda de calculare a distanței de 200 m care trebuie să existe între unitatea comercială care comercializează produse din tutun și instituţiile de învățământ şi instituţiile medico-sanitare.
Curtea a ținut cont și de riscul comercializării produselor din tutun către minori și a considerat că unitățile comerciale staționare dispun de mai multe garanții decât unitățile comerciale provizorii și a considerat că tratamentul diferențiat existent în acest caz este justificat.
Curtea a respins sesizarea depusă de către Simion Grișciuc şi a recunoscut constituțional articolul 25 din legea privind controlul tutunului. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.