Asociaţiile care luptă pentru construcţia A8 ameninţă Guvernul cu darea în judecată

Patru asociaţii care militează pentru construcţia autostrăzii A8 Ungheni-Iași-Târgu Mureș au trimis luni o
scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă și ministrului 
Transporturilor, Răzvan Cuc, prin care solicită informații și documente 
lămuritoare cu privire la punerea în aplicare a Legii nr. 291/2018, numită 
și Legea Autostrăzii Unirii, votată în Parlament la sfârșitul anului 
trecut. Potrivit reprezentanţilor celor patru organizaţii non-guvernamentale (Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Asociaţia Împreună pentru A8, Asociaţia Moldova vrea Autostradă și Asociaţia Pro Infrastructură), scrisoarea este primul pas  înainte ca asociațiile să dea în judecată Guvernul României pentru  nerespectarea legii cu privire la construirea „acestui obiectiv esențial  de investiții pentru regiunea Moldovei”. Potrivit legii, Executivul este obligat ca în termenul legal de 30 de zile să livreze 
documentele solicitate de reprezentanţii celor patru organizaţii non-guvernamentale. Redăm, în continuare, integral, scrisoarea adresată de cele patru asociaţii Guvernului României:

CĂTRE MINISTERUL TRANSPORTURILOR

În atenția Domnului

Ministru Alexandru Răzvan Cuc

Domnule Ministru,

În temeiului liberului acces la informație, precum și a prevederilor legale privind transparența decizională, vă solicităm documente asupra modului cum a înțeles Ministerul Transporturilor să aplice prevederile Legii nr. 291, publicată în Monitorul Oficial la data de 2 decembrie 2018.

Conform acestei Legi (articolul 2), obiectivul de investiții Autostrada Ungheni-Iași-Târgu Mureș se finanțează de la Bugetul de Stat, prin Bugetul Ministerului Transporturilor, din credite externe și din fonduri europene nerambursabile și/sau prin parteneriat public-privat. 

În aceeași Lege, la articolul 4 se prevede obligația Ministerului Transporturilor de a demara în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii respective (2 decembrie 2018), procedurile necesare pentru realizarea obiectivului de investiții Autostrada A8 Ungheni-Iași-Târgu Mureș.

Vă rugăm să observați că până la această dată, în afara faptului că s-a aprobat un proiect privitor la lansarea unui parteneriat public-privat, atât Guvernul României, cât și Ministerul Transporturilor nu au mai comunicat niciun fel de act cu privire la modul cum înțeleg să aplice prevederile Legii 291/2018.

Atragem atenția că, prin HG nr 907/29 noiembrie 2016, s-au stabilit expres etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico- economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice.

În consecință, vă solicităm următoarele:                                         

1. Să ne transmiteți documente după cum urmează:

  • Nota conceptuală. Nota conceptuală este documentația întocmită de beneficiarul investiției în scopul justificării necesității și oportunității realizării unui obiectiv de investiții. Prin notă conceptuală se evidențiază datele preliminare necesare obiectivului de investiții propus și se prezintă informații cu privire la estimarea suportabilității investiției publice.
  • Tema de proiectare. 
  • Studiul de prefezabilitate.
  • Studiul de fezabilitate sau documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, după caz.
  • Proiect pentru autorizarea lucrărilor.
  • Proiect de execuție.

2. Dacă documentele cerute de noi sunt în diferite stadii de elaborare (sau în procedură de atribuire a contractelor care au ca obiect elaborarea lor), vă solicităm să ne transmiteți calendarul executării acestor documente și sumele estimate pentru fiecare în parte, astfel încât să se aibă în vedere întregul obiectiv.

3. Vă rugăm, de asemenea, să precizați numărul de kilometri al obiectivului de investiții Autostrada A8 Ungheni-Iași-Târgu Mureș, deoarece la această dată se discută despre două lungimi: 311,066 de kilometri (conform studiului de fezabilitate) sau 318,8 de kilometri (conform Masterplanului General de Transport).

4. Vă rugăm să specificați dacă sunt, la nivelul Ministerului Transporturilor, în elaborare (sau în procedură de atribuire a contractelor care au ca obiect elaborarea) cereri de finanțare vizând finanțarea prin axa dedicată a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) a documentației tehnico-economice aferentă obiectivului de investiții stabilit prin Legea 291/2018.

5. Vă rugăm să specificați dacă la nivelul Guvernului României este cunoscut impactul dezangajării de fonduri europene pentru perioada programatică următoare asupra asigurării necesarului de finanțare a autostrăzii Ungheni-Iași-Târgu Mureș și a celorlalte elemente de infrastructură din Masterplanul General de Transport al României, având în vedere numărul foarte mic de solicitări de finanțare din partea beneficiarului potențial – CNAIR.

6. Referitor la decizia Guvernului României de a ignora construcția Autostrăzii A8 prin utilizarea fondurilor europene (investiția e decontabilă până la 85% din total) pentru tronsonul de 68 de km Lețcani-intersecție DN2 Soci, vă rugăm să ne transmiteți documentele oficiale prin care statul român a notificat Comisia Europeană în contextul utilizării exclusive a Parteneriatului Public-Privat.

Considerăm că cererea noastră este perfect îndreptățită și sub aspectul că la această dată Guvernul României și Ministerul Transporturilor încalcă prevederile Articolului 2 sus-menționat din Legea 291/2018, pentru că nu cunoaștem nici intenția de abordare a creditelor externe, și nici a fondurilor europene nerambursabile.

De asemenea, este evident că Ministerul Transporturilor a depășit cu mult termenul de 30 de zile prevăzut de Lege, neinițiind sau nefăcând public niciun document necesar pentru realizarea obiectivului.

Noi nu punem sub semnul întrebării voința Guvernului de a realiza obiectivul de investiții asumat prin Lege, dar considerăm că de această dată nu mai este în discuție voința unei părți sau a alteia, ci este strict în discuție modul de aplicare a unei legi, cu consecințele și răspunderile care decurg în situația în care legea este sfidată.

Cu mulțumiri,

Asociația „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”,

Președinte, Dorin Dobrincu

Asociația „Moldova vrea Autostradă”,

Președinte, Flavius Manea

Asociația „Împreună pentru A8”,

Președinte, Ionel Apostol

Asociația „Pro Infrastructură”,

Vicepreședinte, Ionuț Ciurea