Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) – filiala Iaşi, Laviniu Lăcustă, susţine că „Fără apărare”, scurt-metrajul realizat de sindicaliştii ieşeni pentru a atrage atenţia asupra violenţelor înregistrate în şcolile din România, se bucură de un succes neaşteptat de mare, atât în rândul elevilor, cât şi al cadrelor didactice şi al părinţilor. „Pentru realizarea acestui film am pornit de la un caz real, petrecut în luna ianuarie a acestui an într-o şcoală din Iaşi, în care o profesoară a fost umilită de un elev şi de părinţii acestuia. Ceea ce a trăit profesoara respectivă a fost, însă, mult mai dur decât o arată scenele din scurt-metrajul realizat de noi”, a declarat Laviniu Lăcustă, marţi, într-o conferinţă de presă, afirmând că, la un moment dat, profesoara a vrut chiar să-şi dea demisia din funcţie şi să renunţe definitiv la meseria de dascăl. Din păcate, a adăugat liderul USLIP Iaşi, există încă multe astfel de cazuri, în care profesorii sunt umiliţi de către elevi şi/sau de părinţii acestora, care însă nu sunt raportare de către cadrele didactice fie din jenă fie din pudoare. Laviniu Lăcustă a subliniat că scurt-metrajul realizat de USLIP Iaşi nu a putut cuprinde toate aspectele legate de violenţa în şcoli, încercând însă să atragă atenţia cât a putut de mult asupra acestui fenomen care, din păcate, a cunoscut o anumită recrudescenţă în ultimii ani în ţara noastră. La numai câteva zile de la preemieră, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, la Teatrul „Luceafărul” din Iaşi, scurt-metrajul „Fără apărare” a înregistrat peste o sută de mii de vizualizări pe canalul YouTube, aproape 50.000 de distribuiri şi peste 10.000 de comentarii. Datorită mesajului foarte puternic pe care îl transmite, pelicula, cu o durată de 15 minute, realizată de USLIP Iaşi, a depăşit deja graniţele României, fiind preluată spre difuzare de către o serie de organizaţii care militează pentru drepturile profesorilor din Franţa, Belgia şi Grecia. „La realizarea acestui scurt-metraj au participat în total aproximativ 50 de persoane, multe dintre acestea fiind elevi la liceele din Iaşi, în rolul principal fiind Medeea Marinescu, o actriţă extraordinară, cunoscută publicului nostru din rolurile jucate în filemele copilăriei noastre”, a explicat Laviniu Lăcustă. Filmul, dedicat profesorilor, începe cu o scenă în care o elevă este agresată de colegii ei și continuă cu povestea profesoarei Diana Miron, umilită de eleva sa, Roxana, și de mama ei. Profesoara ajunge să își scrie demisia, însă un mesaj primit de la elevi pare să o facă să se răzgândească. La final, Medeea Marinescu are un mesaj în care vorbește de ”copiii singuri”, de ”profesorii obosiți” și de ”frică, multă frică”: ”Te-ai făcut mare, dar cândva și tu ai fost copil. Și te jucai în curtea școlii, mai ții minte? Mai ții minte prima ta uniformă? Mai ții minte cum te-ai chinuit să faci primul a mic de mână? Sau cum te-ai murdărit de culori la primul tău desen? Cum ai împărțit primul pachețel de mâncare cu cineva din clasă? Mai ții minte ce emoții ai avut când i-ai dus doamnei învățătoare primul buchet de flori? Sau când ți-a spus că e bine? Mai ții minte? Azi, ce vrei să-și amintească fiecare copil? Ce vede el? Copii bătuți de alți copii, live-uri pe Facebook cu profesori umiliți, agresați, elevi stigmatizați pentru că au știut să rezolve o problemă la Matematică, copii singuri, profesori obosiți și frică, multă frică. Pentru că da, și profesorilor le e frică. Iar frica, frica ucide! Astăzi, vă simțiți în școli fără apărare. În școală nimeni nu trebuie să învețe ce este frica”, conchide Medeea Marinescu (profesoara din film). (E.M.)