Campania de donare de sânge organizată în clădirile de birouri United Business Center (UBC) din ansamblul Palas Iași a devenit deja o tradiție, bucurându-se de un succes tot mai mare cu fiecare ediție. Sub îndemnul „Eroii UBC. Împreună donăm viață”, angajații din clădirile de birouri din ansamblul Palas au răspuns în număr mare la apelul de săptămâna trecută de a contribui la salvarea de vieți. Campania de donare de sânge s-a desfășurat timp de două zile, pe 9 și 10 mai 2019. A fost pentru a treia oară când unitatea mobilă a Centrului Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Iași s-a deplasat în ansamblul Palas, pentru o acțiune organizată de United Business Center. Și de această dată, peste 140 de angajați care lucrează în companiile prezente în componenta office a ansamblului Palas au răspuns invitației de a se implica într-o cauză nobilă. Dornici să ajute și conștienți că gestul lor este foarte important, tinerii au donat sânge cu zâmbetul pe buze. „Ne bucură de fiecare dată invitația de a organiza cu periodicitate această campanie. Cu atât mai mult cu cât 177 de persoane s-au prezentat pentru a dona sânge, iar aproape 140 dintre acestea au fost eligibile, un procentaj foarte bun. Este deja un «abonament», care înseamnă un ajutor enorm pentru necesarul de sânge în spitalele din Iași. Primim solicitări pentru a organiza campanii și de la companii prezente în Palas și ne dorim să putem onora cât mai multe astfel de inițiative. Le mulțumim donatorilor și le transmitem că sângele pe care l-au oferit este la fel de important ca viața”, a spus dr. Andreea Vătămanu, medic primar medicină de familie, coordonator sală de recoltare fixă și mobilă CRTS Iași. Campania „Eroii UBC. Împreună donăm viață” s-a desfășurat semestrial, primăvara și toamna, la fiecare ediție participând, în medie, 150 de angajați. Pentru că mulți dintre donatori și-au exprimat dorința de a se implica și pe viitor, astfel de acțiuni vor continua să se organizeze cu periodicitate.