Adrian Năstase a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Arad

Adrian Năstase, fostul premier condamnat cu executare în două dosare pentru corupţie la nivel înalt, pentru care a făcut 500 de zile de pușcărie, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Arad, iar Comisia de Laudatio a fost condusă chiar de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Adrian Năstase este, din 2001, profesor onorific al Universităţii din Arad, iar conducerea a decis să-i acorde titlul academic pentru “meritele excepţionale în apărarea şi promovarea interesului naţional ca diplomat”, transmite Agerpres. Comisia de Laudatio condusă de Ecaterina Andronescu spune că titlul este acordat “în semn al aprecierii pentru întreaga activitate ştiinţifică şi academică, pentru rolul avut în dezvoltarea României”. Doctor honoris causa înseamnă “doctor datorită meritelor” şi este un titlu onorific, acordat unor persoane eminente de către o universitate, în special persoanelor care s-au distins în anumite domenii profesionale, sociale sau politice şi reflectă mai ales buna reputaţie a acelei persoane. Titlul a fost acordat în prezența lui Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române. „Adrian Năstase a avut un rol decisiv în faptul că Sibiul a devenit Capitală Culturală a Europei, alături de Luxemburg. Lucrul acesta trebuie să-l recunoască toată lumea, inclusiv fostul primar al Sibiului (Klaus Iohannis – n.r.), care uneori e amnezic din acest punct de vedere”, a spus vicepreşedintele Academiei Române. Ecaterina Andronescu a vorbit despre rolul lui Năstase în integrarea României în Uniunea Europeană şi în NATO. „Sunt convinsă că istoricii vor face o radiografie corectă a perioadei respective şi îl vor aşeza pe Adrian Năstase acolo unde îi este locul, între cei care au contribuit esenţial la o Românie europeană”, a spus ministrul Educaţiei.

Adrian Năstase a spus în discursul său că este „emoționat” să audă „cuivnte foarte frumoase” la adresa sa din partea Comisiei de Laudatio. „Mă bucur că, uneori, putem să selectăm din destinul unora dintre persoanele publice aspecte pozitive, elemente care pot fi aduse în prezent, pentru a fi eventual utile ca lecţii pentru cei mai tineri”, a spus Năstase. (sursa: www.edupedu.ro)