Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a declarat miercuri, la Brăila, că semnarea de către partidul pe care îl conduce a protocolului cu PSD nu face decât să pună în operă principiile formaţiunii, care au fost enunţate de Iuliu Maniu.
„În urmă cu două luni am semnat un protocol cu preşedintele Liviu Dragnea, l-aş numi istoric, pentru prima oară în ultimii 30 de ani cele două partide semnează un document politic. Mi s-a reproşat că am încălcat linia partidului. Nici vorbă, eu am pus în operă principiile PNŢCD, care au fost enunţate de Iuliu Maniu. Semnarea protocolului cu PSD nu face decât să pună în operă principiile enunţate de Iuliu Maniu. Ele sunt foarte simple: democraţie desăvârşită, morală creştină, patriotism luminat şi demnitate socială. PNŢCD-ul nu putea accepta o structură parastatală, ocultă, coordonată de preşedintele României în secret cu serviciile secrete, care să controleze întreaga societate şi întreaga clasă politică, cu cătuşele pe masă”, a spus Pavelescu.
El a precizat că, urmare a pactului semnat între partidul său şi PSD, legat de susţinerea acordată la alegerile europarlamentare, PNŢCD şi-a plasat un membru pe un loc eligibil pe lista candidaţilor social-democraţi, astfel încât „pentru prima dată de la aderarea României la UE, PNŢCD va avea o voce în Parlamentul European”.
„Acest protocol nu este unul de conjunctură, discuţiile cu preşedintele Dragnea au început în urmă cu doi ani, iar colaborarea cu PSD este proiectată să fie pe un termen mai lung. Acest protocol se referă punctual la alegerile europarlamentare. PNŢCD a reuşit să propună pe lista PSD un candidat în persoana lui Cristian Terheş, pe poziţia a patra. Pentru prima dată de la aderarea României la UE, PNŢCD va avea o voce în Parlamentul European, ceea ce nu e puţin lucru, este un lucru extrem de important pentru noi. Dacă partidul ar fi candidat singur, şansele de obţinere a acelui 5% erau destul de mici, iar voturile noastre s-ar fi risipit”, a completat Pavelescu. AGERPRES