Şeful Statului Major al armatei algeriene, de facto conducătorul actual al ţării, a dat asigurări miercuri că nu are ”nicio ambiţie politică”, la câteva zile după ce a insistat asupra necesităţii organizării de alegeri prezidenţiale în 4 iulie, respinse de mişcarea de contestare, informează AFP.
„M-am angajat personal de nenumărate ori (…) să sprijin poporul algerian, în mod raţional, sincer şi franc, în manifestaţiile lui paşnice şi mature, precum şi eforturile instituţiilor statului şi ale aparatului de justiţie”, a declarat generalul Ahmed Gaid Salah, în al treilea său discurs susţinut în ultimele trei zile.
„Şi să ştie toată lumea că nu avem nicio ambiţie politică în afară de cea de a servi ţara noastră conform misiunilor noastre constituţionale”, a dat asigurări generalul Gaid Salah, potrivit textului discursului, susţinut în timpul unei vizite pe teren.
Armata algeriană susţine organizarea la 4 iulie a unor alegeri prezidenţiale convocate de puterea interimară, în vederea alegerii unui succesor pentru Abdelaziz Bouteflika, însă respinse de mişcarea de contestare inedită care a cuprins Algeria din 22 februarie.
Contribuţia decisivă a armatei la demisia, în 2 aprilie, după aproape 20 de ani de putere, a preşedintelui Abdelaziz Bouteflika, a readus armata în centrul puterii şi a făcut din şeful Statului Major conducătorul de facto al ţării.
Discursurile tot mai numeroase pe care generalul Gaid Salah le adresează trupelor sale îi fac pe unii observatori să se întrebe cu privire la un posibil scenariu „a la Sissi” în Algeria, cu referire la generalul egiptean Abdel Fattah al-Sissi, şeful armatei care a devenit preşedinte al Egiptului după lovitura de stat militară din 2013 împotriva preşedintelui ales Mohamed Morsi. La scurt timp după acea lovitura de stat, generalul Al-Sissi dădea asigurări că „va rămâne departe de politică”.
Armata algeriană joacă un rol central în cadrul puterii algeriene după independenţa Algeriei, în 1962. Ea era considerată adevăratul deţinător al puterii înainte de alegerea ca preşedinte a lui Bouteflika, în 1999. Ales de Înaltul Comandament militar, acesta s-a debarasat puţin câte puţin de influenţa lui, îndepărtându-i pe principalii şefi militari, şi şi-a asigurat timp de 15 ani fidelitatea generalului Gaid Salah, numindu-l în 2004 şef al Statului-Major. AGERPRES