Postat de: PROMOVARE Postat pe data de: $day_ $month_ $year_
Joi, 30 mai, ora 11.00, sucevenii îl pot întîlni pe Moshe Idel, unul din cei mai mari specialiști în iudaism ai lumii, un avizat expert în cercetarea comparată a religiilor și în cultura română, la Muzeul Bucovinei (Strada Ștefan cel Mare 33).
Cu ocazia celei de-a doua ediţii a festivalului „Ziua limbii şi teatrului idiş în România”, 29-30 mai 2019, Moshe Idel va susţine conferinţa „Idiş – O lungime de undă specială. Idişul între română şi ebraică”, conferinţă urmată de lansarea volumului Experiența mistică la Abraham Abulafia, recent apărut în colecţia „Plural” a Editurii Polirom.
Invitat, alături de autor: Constantin-Emil Ursu
Organizatorii festivalului: Primăria Suceava, Teatrul Municipal „Matei Vişniec”, Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Joint Distribution Committee (JDC), alături de comunităţile evreilor din Suceava, Iaşi, Bucureşti, Oradea, Instituţia Prefectului judeţului Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare” şi Fundaţia Caritatea.
Experiența mistică la Abraham Abulafia
Traducere din engleză de Maria-Magdalena Anghelescu
Moshe Idel oferă prima prezentare amplă a gîndirii lui Abulafia, unul dintre cei mai importanți mistici evrei și fondatorul Cabalei extatice, de la tehnicile folosite de predecesorii acestuia – incluzînd aici și muzica – pînă la caracteristicile experienței sale mistice și imaginile erotice cu ajutorul cărora este ea exprimată. Analizînd vastul material reprezentat de scrierile abulafiene care ni s-au transmis, volumul deschide calea spre o nouă înțelegere a misticii evreiești, evidențiind importanța Cabalei extatice pentru evoluția ulterioară a iudaismului mistic.
Născut în 1947 la Târgu-Neamț, Moshe Idel a emigrat în Israel la 16 ani. Studii de Ebraică și Engleză la Universitatea din Haifa, doctorat în filozofie ebraică și Cabala la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Profesor emerit de gîndire iudaică la Universitatea Ebraică și cercetător la Institutul Shalom Hartman, ambele din Ierusalim, este unul din cei mai mari specialiști din toate timpurile în iudaism, de la Cabală la hasidism, un avizat expert în cercetarea comparată a religiilor și în cultura română. Președinte al World Union of Jewish Studies.