Proiectul de lege privind plafonarea plăţilor în numerar, aflat la Camera Deputaţilor, ar putea fi aprobat până în iunie, iar excepţia de la aplicarea plafoanelor pentru plăţile de taxe şi impozite va fi eliminată când va intra în vigoare plata cu cardul la Trezorerie şi administraţiile publice.”Proiectul de lege care se află în Parlament cu privire la limitarea plăţii în numerar este de fapt o extindere a ceea ce există în prezent în legislaţie cu privire la limitarea plăţilor între firme. Proiectul îşi doreşte să extindă cumva aria de plafonări pentru toate categoriile de plăţi între entităţi cu personalitate juridică, să includă pe lângă aceste plafonări şi relaţiile între persoană fizică-persoană juridică şi între persoane fizice pentru diverse plăţi de achiziţii sau de servicii. Proiectul este în prezent în Camera Deputaţilor, ne aşteptăm ca la începutul sesiunii de primăvară să se reia discuţiile în comisii şi să fie aprobat în plen până la sfârşitul sesiunii parlamentare”, a declarat marţi secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice, Dan Manolescu, la o conferinţă a PwC România.Partenerul PwC pe consultanţă fiscală Dan Anghel a amintit, la rândul său, că proiectul nu prevede plafonarea pentru plăţile fiscale, considerând că tocmai zona de plăţi fiscale ar trebui încurajată pentru a se realiza electronic, luând în considerare experienţa altor state, unde colectarea a crescut după implementarea acestei modalităţi de plată.”În proiect se menţine o excepţie de la aplicarea acestor plafoane pentru plăţile de taxe şi impozite până la momentul în care proiectul pentru plata cu cardul în unităţile Trezoreriei şi administraţiei publice în general va fi implementat. Este un proiect început deja, ne dorim să se implementeze cât mai repede şi, dacă acest lucru se întâmplă până în momentul când legea va ieşi din Parlament, acea excepţie va fi eliminată, iar dacă nu, se poate face acest lucru ulterior”, a precizat Manolescu. El a spus că excepţia de a permite plăţile în numerar pentru taxe şi impozite a fost păstrată pentru a a lăsa contribuabilului toate variantele de a-şi achita taxele şi pentru ca acesta să nu interpreteze o astfel de limitare ca o barieră pentru plata taxelor.Guvernul a adoptat în aprile 2014 proiectul de lege care prevede limitarea plăţilor în numerar şi pentru persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică la un plafon zilnic maxim de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi.Totodată, proiectul stabilea limitarea încasărilor şi plăţilor zilnice în numerar la 5.000 lei/persoană în cazul operaţiunilor de plăţi în numerar sau de încasări în numerar efectuate de operatorii economici către sau de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanţe sau alte drepturi, restituiri sau acordări de împrumuturi sau alte finanţări.În plus, proiectul de lege vizează şi limitarea operaţiunilor de încasare în numerar efectuate de operatorii economici de la persoane fizice la plafonul zilnic de 10.000 lei/persoană dar şi limitarea încasărilor şi plăţilor în numerar efectuate între persoane fizice, prin instituirea unui plafon zilnic de 10.000 lei/tranzacţie.Cei care încalcă prevederile legii primesc amenzi în cuantum de 25% din sumele plătite/încasate care depăşesc plafoanele.