Aeroportul Internațional Iași și Christian Tour, cel mai mare operator de chartere din România, au inaugurat vineri primul zbor în stațiunea egipteană Hurghada. Astfel, turiștii au posibilitatea să călătorească, pentru prima dată de pe Aeroportul Iași, pe noua rută charter IAȘI-HURGHADA (și retur), operată de compania AMC Airlines în fiecare zi, de vineri şi până la sfârșitul lunii octombrie. Aeronava sosește la Iași la ora 15.15 și decolează spre noua destinație la ora 16.15. “Cursa charter Hurghada va aduce mai aproape Egiptul de Iași. La mai puțin de patru ore distanță, turiștii vor putea descoperi una dintre cele mai fascinante destinații de vacanță, o destinație complexă, potrivită atât pentru familiile cu copii, care vor să se relaxeze la plajă, cât și pentru cei care vor să exploreze siturile arheologice, să viziteze templele egiptene, precum Templul din Karnak, ori să vadă cu ochii lor Piramida lui Keops, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice”, a declarat Maged Erian, Directorul General Christian Tour. “Vorbim de o rută operată în premieră pe Aeroportul Iași, de aceea țin să mulțumesc încă o dată conducerii Christian Tour și operatorului AMC Airlines pentru această oportunitate. Prin deschiderea rutei Iași-Hurghada, reușim să îndeplinim unul din obiectivele noastre de dezvoltare, și anume diversificarea ofertelor sezoniere și satisfacerea cererii tot mai mari pentru destinații de vacanță exotice, în paralel cu dinamizarea rețelei de rute permanente. Ne bucurăm că putem oferi pasagerilor noștri posibilitatea de a descoperi destinații de vacanță minunate, altele decât cele cu care i-am obișnuit deja. În același timp, este important ca, împreună cu agențiile de turism și companiile aeriene partenere, să gândim noi strategii prin care să atragem cât mai mulți turișți străini la Iași. Credem că și orașul nostru merită să fie inclus pe harta circuitelor turistice de tip city-break”, a afirmat , la rândul său, Cătălin Bulgariu, Directorul General al Aeroportului Internațional Iași. (E.M.)