Primarul Mihai Chirica a votat printre primii la alegerile europarlamentare şi referendum. Însoţit de candidatul independent George Simion, pentru care şi-a exprimat public susţinerea, şeful municipalităţii ieşene şi-a exprimat dreptul de vot la ora 7.00, la şcoala generală din cartierul Nicolina, situată vis-a-vis de Lidl. În altă ordine de idei, la ora 9.00, prezenţa la vot la alegerile europarlamentare, la nivel naţional, era de 3,28%, judeţele în care era înregistrată o prezenţă ridicată la vot fiind Teleorman, Giurgiu şi Dâmboviţa, la polul opus situându-se judeţele Covasna, Maramureş şi Bistriţa Năsăud. În ceea ce priveşte prezenţa la referendumul pentru justiţie, iniţiat de preşedintele Klaus Iohasnnis, la nivel naţional, la ora 9.00, aceasta era de 2,67%, pe primul loc situându-se judeţele Ilfov, Constanţa şi Tulcea, iar la coada clasamentului judeţele Bistriţa Năsăud, Maramureş şi Vaslui. (E.M.)