În organizarea Muzeului de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova”, în perioada 4 – 25 iunie, la Palatul Culturii va avea loc expoziția de pictură „Ecleraj – Friză LXXXIV”, semnată de Cristian Dițoiu. Absolvent al Liceului de Artă din Craiova, Cristian Dițoiu a urmat cursurile Academiei de Artă din București, în perioada 1990 – 1996, la clasa profesorului Horea Paștina. Ulterior s-a specializat în restaurare și a lucrat în cadrul Muzeului Național de Artă al României, ca restaurator pictură de șevalet. A avut numeroase expoziții personale, dar și participări la expoziții de grup, în cadrul „Grupului fără nume”, fiind unul dintre membrii fondatori ai acestuia. “Artistul Cristian Dițoiu semnează tablouri care fac parte din seria peisajelor cu biserica de la Stavropoleos sau seria compozițiilor cu verandă, lucrări marcate de o compoziție geometrizată în care însă culoarea este cea care strălucește, pictorul fiind marcat de opera unor mari coloriști precum Alexandru Ciucurencu sau Ion Țuculescu. Expoziția „Ecleraj – Friză LXXXIV”, etalată pe simezele Muzeului de Artă din Iași, aduce în atenția publicului o nouă perioadă de creație din opera artistului care lucrează un geometrism abstract în care formelor geometrice pure le sunt asociate raporturi cromatice rafinate”, arată organizatorii într-un comunicat de presă. Vernisajul expoziţiei va avea loc marți, 4 iunie, la ora 17.00, la Palatul Culturii. (E.M.)