Președintele american Barack Obama și-a susținut marți în fața Congresului discursul anual privind starea națiunii, ocazie de a trece în revistă principalele mize ale anului care a început, notează AFP.
Economie
Președintele Obama a salutat intrarea SUA într-o nouă eră economică. „În această seară, întoarcem pagina” unei „recesiuni violente”, a spus el. Liderul de la Casa Albă a propus creșterea presiunii fiscale asupra persoanelor cu cele mai mari venituri, precizând că va oferi detalii Congresului în două săptămâni.
„Vom accepta o economie în care unii să câștige spectaculos?”, a afirmat el. Obama a făcut apoi apel la progrese în acordurile de liber-schimb cu Uniunea Europeană și regiunea Asia-Pacific, solicitând Congresului adoptarea unei ‘proceduri accelerate’ de negociere.
Iran
Adoptarea de noi sancțiuni împotriva Iranului „ar însemna eșecul diplomației”, a transmis Barack Obama Congresului. „Diplomația noastră lucrează respectând Iranul, unde, pentru prima dată după un deceniu, am oprit avansul programului nuclear și am redus stocul de material nuclear”, a afirmat el. ”Până în primăvară, avem șansa de a putea negocia un acord complet, care să împiedice Iranul să aibă o armă nucleară, care să asigure securitatea Americii și a aliaților săi, inclusiv a Israelului, evitând totodată un nou conflict în Orientul Mijlociu”, a adăugat Obama. „Nu există nicio garanție că negocierile vor fi încoronate de succes (…), însă adoptarea de noi sancțiuni va submina cu siguranță eforturile diplomatice. Nu are niciun sens, de aceea mă voi opune prin veto”, a precizat liderul de la Casa Albă.
Cuba
„În acest an, Congresul va trebui să înceapă lucrul pentru a pune capăt embargoului” pe care Washingtonul l-a impus Havanei în urmă cu peste o jumătate de secol, a transmis Obama. „În Cuba, punem capăt unei politici care a încetat de mult timp să funcționeze. Când ceea ce faci nu mai merge de peste 50 de ani, este timpul să încerci altceva. Mâna prietenoasă întinsă poporului cubanez poate permite întoarcere paginii unei moșteniri a neîncrederii”, a spus el.
Terorism
SUA și partenerii lor vor învinge organizația Statul Islamic (SI), însă „acest efort va lua timp. Trebuie să ne concentrăm asupra acestui scop. Însă vom reuși”, a afirmat președintele american. El s-a declarat de asemenea solidar cu toate victimele terorismului, „de la o școală din Pakistan până pe străzile Parisului”. „Vom continua să-i urmărim pe teroriști și să le distrugem rețelele și ne rezervăm dreptul de a acționa unilateral, cum nu am încetat să o facem de când am fost ales, pentru a-i elimina pe teroriști, care reprezintă o amenințare directă pentru noi și pentru aliații noștri”, a spus Barack Obama în fața Congresului.
Rusia-Ucraina
„Apărăm principiul conform căruia marile puteri nu trebuie să le hărțuiască pe cele mai mici, opunându-ne agresiunii ruse, susținând democrația în Ucraina și oferindu-le noi asigurări aliaților noștri din NATO”, a spus Barack Obama. „Anul trecut, în contextul în care desfășuram munca dificilă de a impune sancțiuni împreună cu aliații noștri, unii au sugerat că agresiunea (președintelui rus Vladimir) Putin constituie o demonstrație magistrală de strategie și de forță. Ei bine, astăzi, SUA sunt cele care se țin puternice și unite cu aliații lor, în timp ce Rusia este izolată, iar economia ei este distrusă”, a declarat el.
Guantanamo
Obama a promis că nu-și va relaxa eforturile de a închide centrul de detenție de la baza americană Guantanamo din Cuba. „Este momentul să închidem Guantanamo”, a spus el. „În calitate de americani, suntem profund angajați față de justiție — prin urmare, nu are sens să cheltuim trei milioane de dolari pe deținut pentru a menține o închisoare pe care lumea o condamnă și de care teroriștii se folosesc pentru a face recrutări”, a declarat președintele american.
Antisemitism
”Ca americani, respectăm demnitatea umană (…). Ne pronunțăm împotriva resurgenței deplorabile a antisemitismului în unele părți ale lumii (…) și continuăm să respingem stereotipurile insultătoare împotriva musulmanilor, dintre care marea majoritate împărtășesc cu noi angajamentul în favoarea păcii”, a afirmat Obama în fața Congresului.