Potrivit rezultatelor finale ale alegerilor europarlamentare, Partidului Naţional Liberal îi vor reveni zece mandate, Partidului Social Democrat – nouă mandate, iar Alianţei 2020 USR PLUS – opt mandate, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.
De asemenea, Partidului Pro România, Partidului Mişcarea Populară şi UDMR le vor reveni câte două mandate, a precizat el, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la sediul BEC.
PNL a întrunit 2.449.068 de voturi valabil exprimate, PSD – 2.040.765, Alianţa 2020 USR PLUS – 2.028.336, Partidul Pro România – 583.916, Partidul Mişcarea Populară – 522.104, iar UDMR – 476.777. Ceilalţi competitori electorali nu au depăşit pragul sau coeficientul electoral.
Lista membrilor PNL aleşi pentru Parlamentul European este: Rareş Bogdan, Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Vasile Blaga, Adina Vălean, Daniel Buda, Dan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu.
Lista membrilor PSD aleşi pentru PE: Rovana Plumb, Carmen Avram, Claudiu Manda, Cristian Vasile Terheş, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Adrian Benea şi Victor Negrescu.
Din partea Alianţei 2020 USR PLUS au obţinut mandate: Dacian Cioloş, Cristian Ghinea, Dragoş Nicolae Pîslaru, Clotilde Armand, Ioan Dragoş Tudorache, Nicolae Ştefănuţă, Vlad Botoş, Ramona Victoria Strugariu.
Pro România a obţinut două mandate pentru Victor Ponta şi Corina Creţu, UDMR pentru Iuliu Winkler şi Lorant Gyorgy Vincze, iar PMP pentru Traian Băsescu şi Eugen Tomac.
În ce priveşte rezultatele referendumului, la prima întrebare, privind interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie, numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „da” a fost de 6.459.383, în timp ce pentru „nu” au optat 1.059.678. Numărul voturilor nule: 403.530.
La întrebarea a doua, privind interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct CCR cu privire la ordonanţe, numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „da” a fost de 6.477.865, iar pentru „nu” 1.038.916. Numărul voturilor nule: 407.088.
În ce priveşte alegerile pentru Parlamentul European, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente a fost de 18.266.867, iar pe listele electorale speciale 389. Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne, a fost de 9.352.472. Numărul voturilor valabil exprimate a fost de 9.069.822, în timp ce numărul voturilor nule a fost dee 274.415.
În ce priveşte consultarea populară, pentru prima întrebare, numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum a fost 18.277.511, iar numărul participanţilor a fost de 7.922.591. În ce priveşte întrebarea a doua, numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum a fost 18.278.290, iar numărul participanţilor a fost de 7.923.869. AGERPRES