Studenții de la specializarea Comunicare și Relații Publice din cadrul Facultăţii de Filosofie și Științe Social-Politice din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” organizează, în cadrul festivalului „Șotron. Festivalul copilăriei”, două activități pentru cei mici: Face Painting și Treasure Hunt. Acestea vor avea loc în grădina Muzeului „Mihail Sadoveanu”, în perioada 7-9 iunie, în interval orar 11:00-19:00. „Aflați în practică la Muzeul Național al Literaturii Române Iași, aceștia au decis să organizeze Vânătoarea de Comori ca o activitate strategică, educativă, pentru micuții participanți, care să le dea șansa să lucreze în echipă și să găsească răspunsurile ghicitorilor pentru a găsi comoara. Totodată, ei au născocit o cale de a le oferi prichindeilor șansa de a fi personajul animat preferat pentru o zi prin intermediul activității de Face Painting”, anunţă organizatorii festivalului. Şotron este cel mai mare festival din zona Moldovei, ce se adresează copiilor și părinților deopotrivă, anul acesta manifestarea aflându-se la cea de-a VI-a ediție. (E.M.)