Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi solicită lămuriri Inspectoratului General al Poliţiei Române în legătură cu „tragicul incident”, în care un poliţist a fost împuşcat mortal de către un urmărit general.
„Avocatul Poporului solicită IGPR să comunice următoarele: dacă au fost dispuse verificări în legătură cu faptele petrecute şi dacă în urma verificărilor efectuate s-au constatat disfuncţionalităţi în organizarea misiunii; dacă agenţii de poliţie implicaţi în misiune au fost instruiţi cu privire la obiectul misiunii / au fost informaţi în legătură cu gradul de periculozitate al persoanei căutate / au fost dotaţi corespunzător în vederea îndeplinirii misiunii cu succes şi în siguranţă; dacă, în general, echipajele de poliţie sunt dotate corespunzător, potrivit tipurilor de misiuni care le sunt încredinţate; ce măsuri au fost dispuse în cauză”, a precizat un comunicat al instituţiei.
Poliţistul Cristian Amariei, în vârstă de 43 de ani, a fost împuşcat mortal, duminică după-amiază, pe raza localităţii timişene Izvin, în timp ce se afla într-o misiune de prindere a unui tâlhar dat în urmărire. Marcel Lepa, ucigaşul poliţistului Cristian Amariei, a fost capturat de către poliţişti, marţi dimineaţa, în localitatea timişeană Remetea Mare, în urma activităţilor informativ-operative desfăşurate. AGERPRES