În prezenţa primarului Mihai Chirica și a directorului Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord – Est (ADRNE), Vasile Asandei, la Iaşi a fost semnat vineri, 14 iunie, contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași – Reorganizarea circulației pe bulevardul Tudor Vladimirescu”. Proiectul presupune reabilitarea infrastructurii și suprastructurii căii de rulare tramvai pe tronsonul cuprins între intersecție Bucșinescu – bulevardul Tudor Vladimirescu – intersecție Calea Chișinăului. Perioada de implementare estimată este de 24 de luni. Valoarea totală a proiectului este 114,197,308.33 lei (aproape 24 de milioane de euro), din care valoarea nerambursabilă este de 99,840,984.19 lei. Finanțarea va fi asigurată prin intermediul Programului Operațional Regional – Axa IV „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” – Obiectivul specific 4.1: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. În paralel, municipalitatea aproape a finalizat licitația pentru lucrări din cadrul proiectului menționat. Procedura a avut o prevedere bugetară maximă de 29.110.847,07 lei, fără TVA. Deschiderea ofertelor a avut loc pe 30 mai, fiind primită oferta asocierii Conest SA Iași – Mari Vila Com SRL București. „Pentru a nu pierde timpul, am declanșat toate procedurile de achiziție pentru a permite demararea acestui proiect cât mai rapid. La licitația de execuție a lucrărilor a fost depusă o ofertă. Evaluarea tehnico-economică este în curs de finalizare. Procesul verbal va fi emis astăzi (14 iunie 2019 – n.r.), urmând a fi comunicat consorțiului care a participat la licitație. Practic, de astăzi suntem în situația de a putea semna și contractul de lucrări, lucru care se va întâmpla după expirarea perioadei de contestații, adică peste șapte zile lucrătoare. După expirarea acestei date, adică în jur de 25 iunie, va fi emis și ordinul de începere a lucrărilor. Pentru că avem mai multe proiecte de reabilitare a infrastructurii de tramvai, lucrările nu se vor petrece simultan pe toate aceste șantiere pentru a nu distruge acest tip de transport. Intenționăm ca până la sfârșitul acestui an să finalizăm tronsonul Podu Roș – Țesătura, după care vom demara și lucrările în zona Tudor Vladimirescu”, a declarat primarul Mihai Chirica. Şeful municipalităţii ieşene a subliniat importanța fondurilor europene în dezvoltarea comunităților locale din România. „Fără fondurile de investiții alocate de la bugetul Uniunii Europene, România ar fi fost cu siguranță în cea mai gravă prăpastie economică din ultima sută de ani. Spun asta motivat de faptul că în acest an nu ne-am permis nici măcar jumătate din investițiile pe care ni le puteam permite acum doi ani. Acest lucru se întâmplă din cauză că obligațiile bugetare pentru cheltuirea banilor, mai ales în sectorul social, impuse prin Legea Bugetului de Stat și Legea Finanțelor Publice Locale ne-au sărăcit bugetele, conducându-ne spre subdezvoltare. Fără finanțarea europeană, situația ar fi fost tragică, dramatică”, a sublinait primarul.
La rândul său, directorul ADRNE, Vasile Asandei, a precizat că în perioada următoare va avea mai multe întrevederi cu primarul municipiului Iași, pentru a discuta despre următorul exercițiu bugetar al Uniunii Europene. „Acesta este contractul cu valoarea cea mai mare de pe Axa 4.1 din cadrul Programului Operațional Regional, anume 114 milioane de lei. Sper ca lucrările să demareze într-un timp cât mai scurt și la fel să semnăm și finanțarea pentru celelalte proiecte depuse. ADRNE va face tot ce va ține de ea pentru ca lucrurile să meargă cât mai repede. Cred că mă voi întâlni mai des cu domnul primar în perioada următoare pentru a implementa actualele proiecte și pentru a pregăti viitoarea perioadă de finanțare, 2021 – 2027. Acum e momentul să gândim temeinic la viitor, pentru că după aceea implementarea va fi mai ușoară”, a declarat Vasile Asandei.
Ce lucrări vor fi efectuate
Lucrările de reabilitare a tronsonului liniei de tramvai cuprind următoarele activități: execuția lucrărilor de construcții și instalații aferente liniei de tramvai intersecție Bucșinescu – bulevardul Tudor Vladimirescu – intersecție Calea Chișinăului (lungime: 2.444 metri – cale simplă de rulare), reabilitarea celor două peroane din stația Tudor Vladimirescu, reabilitarea podului Tudor Vladimirescu (suprafață: 1.196 metri pătrați), construirea a două stații de tramvai, precum și achiziționarea a șapte tramvaie. Concret, lucrările de construcții și instalații ale infrastructurii de tramvai prevăd realizarea elementelor componente necesare funcționării căii de rulare tramvai, infrastructură, suprastructură, aparate de cale, rețea fir, substații de redresare și modernizarea elementelor de siguranță circulație tramvai (semnalistică verticală și orizontală, modernizarea trecerilor de pietoni, crearea de facilități pentru persoane cu dizabilități). „Este o zonă de trafic ușor sugrumată de imposibilitatea utilizării zonei de cale de rulare din cauza diferenței de nivel dintre zona auto și zona cu tramvai. Pentru prima dată în Iași va fi introdusă o bandă dedicată pentru tramvai. Ea va fi delimitată fizic în teren cu butoni stradali solari. Aceștia nu vor împiedica depășirea în caz de urgență. Această soluție tehnică o vom aplica și la toate celelalte tronsoane de tramvai care urmează să fie reabilitate, mă refer la zona Târgu Cucu – Cinci Drumuri, Podu Roș – Țesătura și Doi Băieți – Dancu”, a precizat primarul Mihai Chirica. rin acest proiect numărul pasagerilor transportați în cadrul sistemului de transport public modernizat va crește cu 1,53%. Totodată, prin această modernizare, nivelul gazelor cu efect de seră va înregistra o scădere anuală cu 0,25%. Tronsonul de cale de rulare propus constituie segmentul de legătură dintre zona campusului universitar Tudor Vladimirescu cu centrul orașului. În prezent, conform studiului de trafic realizat în anul 2013, rezultă că, anual, în Iași sunt 1.314.000 de persoane care circulă cu tramvaiul.
Noi tronsoane de cale de rulare vor fi modernizate
De asemenea, reamintim că 7 iunie a avut loc deschiderea ofertelor în cadrul licitației care vizează reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu, reabilitarea podului Ciurchi II. Procedura de achiziție publică a atras o singură ofertă, din partea asocierii Mari Vila Com SRL București – Conest SA Iași. Durata proiectului, intitulat „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu”, este de 36 de luni, iar valoarea sa totală de 104.022.632 lei. Licitația organizată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice prevede doar executarea lucrărilor de construcții, fără achiziția a patru tramvaie dedicate pentru acest traseu, și are o prevedere bugetară de 45.035.176,97 lei.
Lucrările de construcții din cadrul proiectului „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași” au fost estimate la maxim 44.356.437,96 lei, fără TVA. Licitația, care a avut ca termen de înscriere data de 24 mai, a atras, de asemenea, oferta asocierii Conest SA Iași – Mari Vila Com SRL București. Proiectul general presupune reabilitarea infrastructurii și suprastructurii căii de rulare tramvai pe trei tronsoane: Cinci Drumuri – strada Pădurii – strada Nicoriță, Piața Podu Roș – intersecție cu bulevardul Primăverii și bulevardul Virgil Săhleanu – intersecție cu bulevardul Metalurgiei – rond Țuțora, precum și achiziționarea a cinci tramvaie. Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni, iar valoarea sa totală de 114.359.729,95 lei cu TVA. Totodată, până pe 21 iunie municipalitatea așteaptă oferte pentru achiziționarea a 16 tramvaie aferente celor trei proiecte menționate anterior, cu lungimea de circa 26 de metri, prevederea bugetară fiind de 142.721.280 lei, fără TVA.
Tramvaie și autobuze electrice
În cursul zilei de 12 iunie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice a fost publicat un anunț privind achiziționarea de 131 de autobuze electrice cu lungimea de circa 12 metri destinate transportului public urban de călători, operabile în condiții de deal. Achiziția include 39 de stații de încărcare rapidă și 131 de stații de încărcare lentă și are o valoare totală de 363.375.000 lei, fără TVA (circa 76,3 milioane euro). Termenul limită de depunere a ofertelor este 29 iulie. Procedura de achiziție se bazează pe obținerea fondurilor necesare prin Programul Operațional Regional – Axa 4.1. Dintre cele 131 de autobuze electrice, 20 sunt destinate Municipiului Iași, alături de șase stații de încărcare rapidă și 20 stații de încărcare lentă, ceilalți beneficiari fiind Municipiile Sibiu, Sighetu Marmației, Slatina, Suceava, Târgu Mureș și Pitești. Valoarea autobuzelor și stațiilor de încărcare destinate Municipiului Iași este 55.500.000 lei, fără TVA (circa 11,66 milioane de lei, fără TVA). Conform caietului de sarcini, autobuzele electrice vor avea o capacitate de transport de minim 70 persoane, din care minim 29 de persoane pe scaune, plus conducătorul auto, și o garanție a funcționării de minim 500.000 de kilometri sau minim cinci ani. Autobuzele electrice de 12 metri vor deservi rutele 28 (Triumf – Podu Roş – Mircea cel Bătrân – Dacia) şi 36 (Dacia – Gară – Copou – Breazu). Reamintim că pe 2 iulie va avea loc și licitația pentru achiziționarea a 16 tramvaie, fiecare cu lungimea de circa 30 de metri, destinate transportului public urban de călători. Cumpărătorul va fi tot Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar beneficiarul Municipiul Iași. Valoarea totală estimată a contractului este 184.000.000 lei, fără TVA (aproximativ 38,73 milioane de euro), adică circa 2,42 milioane de euro, fără TVA, pentru fiecare tramvai. Durata contractului este de 24 de luni. Tot prin intermediul unei licitații organizate de Ministerul Dezvoltării Regionale și cu termen de depunere a ofertelor pe 17 iulie, la Iași ar urma să ajungă 24 de autobuze electrice cu lungimea de 10 metri. Procedura implică achiziția a 70 de astfel de mijloace de transport, valoarea totală a achiziţiei ridicându-se la aproape 160 milioane lei. În program sunt incluse patru autorităţi din ţară: Iaşi (54,5 milioane lei), Județul Neamţ (21 autobuze – 48,1 milioane lei), Târgu Mureş (15 autobuze – 34,4 milioane lei) şi Tulcea (10 autobuze – 22,8 milioane lei). Conform caietului de sarcini, cele 24 de autobuze electrice vor fi folosite în transportul public local pe rutele 42 Copou – CUG (14) şi 52 Piaţa Alexandru cel Bun – pasaj Octav Băncilă – Copou (10). La Iași autobuzele vor beneficia de 24 staţii de încărcare lentă şi șapte staţii de încărcare rapidă (în depouri şi la capete de traseu).
Alte proiecte pe Axa 4.1
Proiectul „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate de închiriere a bicicletelor – Iași VeloCity” din fonduri europene a primit 87 de puncte la evaluare. Valoarea finală a proiectului este 22.226.523,64 lei inclusiv TVA. Prin intermediul proiectului vor fi amenajate 50 de amplasamente care totalizează 62 de stații de îmbarcare și închiriere pentru biciclete. Vor fi cumpărate 813 de biciclete mecanice, 37 de biciclete electrice, 60 de triciclete pentru persoanele de vârsta a treia și 20 de triciclete pentru persoanele cu dizabilități. Totodată, vor fi amenajate 10 stații de depanare și 35 de parcări private. Proiectul presupune și implementarea un sistem inteligent de mobilitate urbană alternativă, independent energetic utilizând biciclete inteligente, la care adaugă sisteme de andocare și terminale inteligente. Proiectul „Sistem e-ticketing pentru îmbunătățirea mobilității în Zona Metropolitană Iași” a fost depus pentru obținerea finanțării europene a fost depusă la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”. În cursul zilei de 21 mai Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est ne-a comunicat faptul că în urma evaluării proiectul a obținut 83,5 puncte. Valoarea totală a proiectului este de 12.645.900,88 lei, inclusiv TVA, din care pentru construcții și montaj vor fi alocați 857.621,65 lei, inclusiv TVA. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni. (E.M.)