Deși pe final de sezon artistic, activitatea Teatrului “Luceafărul” din Iaşi este încă la turație maximă. Abia revenit de la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, echivalentul românesc al evenimentelor teatrale de la Avignon și Edinburgh, unde a repurtat un impresionant succes cu spectacolul de teatru documentar Istorie la persoana I, Teatrul “Luceafărul” e pe punctul să plece la un nou festival., respectiv la Constanța, unde în perioada 20 – 30 iulie se desfăşoară cea de-a IV-a ediție a Festivalului „Miturile Cetății”. În programul manifestării sunt prezente 30 de companii din România și din străinătate, care vor transforma urbea de la malul mării într-o imensă scenă, invadând toate sălile disponibile și spațiile adecvate în aer liber. Festivalul Internaţional de Teatru «Miturile cetății» este o continuare a «Serilor de teatru antic» inițiate în anii ’70 de binecunoscutul regizor Silviu Purcărete. Ediția de anul acesta are în program producții teatrale ale marilor regizori din România, spectacole pe texte clasice și contemporane, o parte din ele atacând, sub o formă sau alta, temele mitologice şi evoluţia lor de-a lungul timpului.”, precizează organizatorii. Care au selectat din repertoriul Teatrului Luceafărul spectacolul-concert ORAȘUL, pus la cale de trupa Fără zahăr. Teatrul Luceafărul se află în program alături de Teatrul Național București, Teatrul Național Sibiu, Teatrul Nottara București, Teatrul Excelsior București, Apollo 111 București, etc. Spectacolul-concert Orașul a pornit de la o idee a criticului de teatru Oltița Cîntec și s-a concretizat într-un scenariu ale cărui versuri sunt semnate de Bobi Dumitraș, regia muzicală, de Bobo Burlăcianu, scenografia și video designul, de Andrei Botnaru. „Oraşul este un organism fluid care produce, hrăneşte şi la rândul său se hrăneşte cu indivizi. Prieten și potrivnic în egală măsură, ne e și casă și străinătate. Este ca o relație de prietenie erodată, în care nu mai trebuie să fii diplomat. Câteodată îl iubim, câteodată îl detestăm și întotdeauna facem cumva sa mergem mai departe împreună. Spectacolul Orașul prezintă aspecte ale traiului într-o metropolă. Zone rezidențiale de la periferie în care se construiește permanent și haotic, traficul aglomerat prin care un autobuz reumatic se chinuie să-și facă loc, entuziasmul unei studente proaspăt ajunse în oraș, punctul de vedere al gândacilor de bucătărie, un copil foarte ocupat care face slalom printre multe activități extrașcolare, șugubețele gropi din asfalt care apar spontan sau o profesoară evazionistă care oferă meditaţii pe furiș, toate se asamblează în scenă pentru a compune imaginea acestui gigant imaginar în care ne facem veacul zi de zi. Orașul e un adversar redutabil şi prietenos, cu care ne luptăm zilnic cu sportivitate și respect, pe care îl iubim sau îl detestăm, după caz, dar rămânem mereu împreună. Suntem cu toţii stafide într-o prăjitură din ciment”, precizează artiștii trupei Fără zahăr. În distribuție cântă vocal și instrumental actrițele Carmen Mihalache, Liliana Mavriș Vârlan, Beatrice Volbea și Elena Zmuncilă, animând personaje și situații teatrale caracteristice metropolelor în care trăim și mitologiilor urbane de azi. La Constanța, reprezentația este programată luni, 24 iunie, ora 19, în sala Teatrului de Stat Constanța. La sediul din Iaşi al Teatrului “Luceafărul”, spectacolul se joacă vineri, 21 iunie, de la ora 19, la Sala Mare, vânzarea biletelor fiind sold out. (E.M.)