Primarul municipiului Piatra-Neamţ, Dragoş Chitic, s-a autosuspendat din toate funcţiile deţinute în PNL, până la soluţionarea definitivă în instanţă a dosarului în care a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.
„Am luat decizia de a mă autosuspenda din toate funcţiile politice pe care le deţin în PNL. Insist în a-mi demonstra nevinovăţia în instanţă şi voi uza în acest sens toate pârghiile legale. Este o decizie firească şi vreau să mulţumesc colegilor liberali şi prietenilor care şi-au exprimat încrederea şi susţinerea. Din echitate şi bun simţ politic am luat această hotărâre de a mă autosuspenda din PNL pentru a nu aduce atingere valorilor şi principiilor liberale. Sunt şi voi fi întotdeauna fidel valorilor de dreapta, şi de câte ori va fi nevoie voi sprijini echipa liberală de la Neamţ şi pe colegii consilieri locali în activitatea politico-administrativă ce ţine de buna funcţionare a Primăriei Piatra Neamţ. Pe viitor, în tot ceea ce înseamnă rundele de alegeri, mă voi manifesta în sprijinul Partidului Naţional Liberal şi voi muncii ca spiritul liberal şi valorile de dreapta să dăinuie în Neamţ. Rămân ferm şi continui cu devotament munca în administraţie în interesul cetăţenilor din Piatra Neamţ, cu aceeaşi seriozitate şi implicare, promit să duc la rezolvare problemele comunităţii, să dezvolt calitatea vieţii în Municipiu şi să implementez proiectele pe care le avem în derulare”, a declarat Dragoş Chitic, potrivit unui comunicat al PNL Neamţ.
Pe 11 iunie, Dragoş Chitic a fost condamnat de Curtea de Apel Bacău la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un dosar privind schimbul de terenuri făcut între Primăria Piatra-Neamţ şi omul de afaceri Mihai Apopii.
Aceeaşi pedeapsă au primit omul de afaceri Mihai Apopii, fostul secretar al municipalităţii, Vasile Vişan, şi evaluatorul Vasile Zăpor, în timp ce notarul public Alexandru Casapu şi fostul şef al Serviciului de Administrare al Patrimoniului din cadrul Primăriei Piatra-Neamţ, Marin Bordei, au fost condamnaţi la câte 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare.
Decizia instanţei nu este definitivă. AGERPRES