Încasările înregistrate în ultima săptămână la bazele de agreement din municipiu au scăzut uşor, potrivit cifrelor date publicităţii de Primărie. Astfel, la Ştrandul Municipal, săptămâna trecută, încasările au fost cu o treime mai mici decât cele înregistrate în urmă cu două săptămâni (39.713). lei. Cea mai aglomerată zi la Ștrandul Municipal a fost duminică, 30 iunie. În acest an, tariful de intrare pentru adulţi este de 10 lei, copiii şi pensionarii trebuie să achite 3 lei, iar tariful pentru închirierea unui şezlong şi a unei umbrele pentru o zi este de 5 lei. Săptămâna trecută, încasările la Baza de agrement Ciric au fost de 121.696 lei. Cele mai mari încasări au fost înregistrate tot duminică, 30 iunie, în sumă de 8.693 lei. Cei mai mulți ieșeni au optat pentru piscina mare, suma încasată fiind de 85.000 lei, adică aproximativ două treimi din totalul banilor încasați la această bază de agrement. În aceeași perioadă, la Plaja Nicolina au fost încasați 96.898 lei. Cei mai mulți clienți au fost de această dată miercuri, 26 iunie, când totalul încasărilor s-a ridicat la suma de 6.700 lei. În total, precizează reprezentanţii Primăriei, de la cele trei spaţii de agreement, la bugetul local au fost colectați în ultima săptămână suma de 288.014 de lei. (E.M.)