Ministerul Finanţelor a lansat, vineri, patru noi emisiuni de titluri de stat pentru populaţie în cadrul Programului Tezaur, cu dobânzi variind între 3,5% pe an şi 5% pe an în funcţie de scadenţă. Potrivit Prospectului de emisiune publicat de Ministerul Finanţelor, valoarea nominală a unui titlu este 1 leu. Pentru titlurile cu scadenţa la un an dobânda este 3,50%, pentru cele cu scadenţa de doi ani dobânda urcă la 4%, pentru cele pe 3 ani – 4,5%, iar pentru titlurile pe 5 ani – 5%. Subscrierile pot fi realizate până pe 31 iulie 2019 prin intermediul subunităţilor poştale din reţeaua Poşta Română şi prin Trezorerie. În mediul urban, subscrierile realizate prin reţeaua Poşta Română se încheie cu o zi mai devreme, iar în mediul rural cu două zile mai devreme. Începând din februarie 2019, Finanţele au emis lunar titluri de stat pentru populaţie în cadrul programului Tezaur, cu dobânzi cuprinse între 3,5% pe an şi 5% pe an, relatează Agerpres.
Related Articles
Aproape jumătate dintre companiile din România susţin că nu sunt afectate de criză şi funcţionează normal
13 aprilie 2021 12:06
Rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depăşit 2 la mie la Cristeşti. Care sunt măsurile luate de autorităţi
10 august 2021 17:23
Check Also
Close
-
Pregătiri pentru sesiunea de toamnă a examenului național de Bacalaureat13 august 2022 18:58