Fostul vicepremier Gheorghe Seculici şi-a anunţat retragerea de la conducerea organizaţiei judeţene PDL Arad, într-o conferinţă de presă, după ce în urmă cu câteva săptămâni preciza că intenţionează să facă acest lucru ca urmare a alegerii în funcţia de preşedinte al Camerei locale de Comerţ, Industrie şi Agricultură. „În urma alegerii mele în funcţia de preşedinte al CCIA Arad, am decis să mă retrag din funcţia de preşedinte al PDL. Este o decizie foarte grea, având în vedere cei 15 ani cât am condus această organizaţie, perioadă în care am avut foarte multe realizări şi în care s-au întâmplat lucruri de care sunt mândru. Au trecut 15 ani în care sigur am făcut lucruri bune, probabil şi greşeli”, a declarat Gheorghe Seculici. El a adăugat că nu părăseşte partidul. „Rămân membru al PDL şi sper ca Aradul să aibă aceleaşi performanţe pe care le-a avut. În mandatul meu, Aradul a avut o reprezentare naţională fără precedent de la Marea Unire, promovând un vicepremier, miniştri la Interne, Muncă şi Educaţie, secretari de stat şi parlamentari. Sunt convins că vom fi împreună în aceeaşi echipă pentru arădeni şi pentru ca Aradul să aibă aceleaşi performanţe”, a spus Seculici. Democrat-liberalul a arătat că a luat decizia de retragere de la preşedinţia PDL Arad pentru a da posibilitatea unei noi structuri, unei noi generaţii, de a prelua conducerea şi pentru a întări organizaţiile din teritoriu şi organizaţia la nivel judeţean. „Sunt convins că, aşa cum este structurat partidul în acest moment, îşi va alege în acest an, o nouă conducere puternică, care să rămână cel puţin la aceleaşi rezultate pe care le-am avut până acum”, a afirmat Gheorghe Seculici. Întrebat cu privire la susţinerea pe care ar acorda-o unuia sau altuia dintre potenţialii candidaţi la preşedinţia organizaţiei, Seculici a răspuns că îi susţine pe toţi. „Îmi doresc să câştige cel mai bun şi sunt convins că va fi ales cel mai bun. Probabil va candida şi Gheorghe Falcă şi Nicolae Ioţcu, dar la fel de buni sunt şi Iustin Cionca sau Constantin Traian Igaş. Las la latitudinea organizaţiei să îl aleagă pe cel mai bun. Toţi colegii pe care îi am sunt buni şi au avut activitate foarte bună la nivelul organizaţiei judeţene şi la nivel central. La urma urmei, toţi au fost promovaţi de mine”, a conchis Gheorghe Seculici. În cadrul Biroului Permanent Judeţean al PDL, întrunit sâmbătă, ar fi trebuit să fie desemnat un preşedinte interimar, care să asigure relaţia organizaţiei cu conducerea centrală până la alegeri, de supervizarea acestor alegeri rămânând să se ocupe preşedintele demisionar. După mai bine de trei ore de discuţii, nu s-a căzut de acord asupra celui care să asigure interimatul la conducerea organizaţiei, stabilindu-se ca în maxim 10 zile, BPJ să se întâlnească din nou.