Cutremur de 6,9 pe scara Richer produs în Indonezia

Cutremurul de 6,9 grade din Indonezia, din cauza căruia a fost emis o alertă de tsunami, anulată câteva zeci de minute mai târziu, a provocat panică în oraşul Ternate, unde mii de persoane s-au refugiat în zone mai înalte, informează postul Al Jazeera. Cutremurul a avut loc duminică la ora 22.08 (18.08, ora României), la adâncimea de doar 25 de kilometri, anunţă Institutul american de geofizică (USGS). Epicentrul seismului a fost în 130 de kilometri vest-nord-vest de zona indoneziană Kota Ternate, la 180 de kilometri de Tondano (Insula Sulawesi) şi la 185 de kilometri de Manado (Sulawesi). În urma seismului, autorităţile indoneziene au emis o alertă locală privind riscul producerii unor valuri tsunami. (sursa: www.mediafax.ro)