Declaraţia unică se depune până la 31 iulie şi poate fi trimisă şi prin poştă, anunţă ANAF

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat, marţi, că termenul limită de depunere a Declaraţiei unice este 31 iulie, iar aceasta poate fi trimisă inclusiv prin poştă sau se poate depune la sediul unităţilor fiscale. Prin acest formular se declară, după caz: impozitul pe veniturile realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2018; impozitul pe venitul estimat a se realiza din România în anul 2019 sau impozitul aferent normei de venit; venitul estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale pentru anul 2019 şi, după caz, contribuţiile sociale datorate în anul fiscal 2018. ”Declaraţia unică se poate depune prin serviciul Spaţiul Privat Virtual sau poate fi transmisă ANAF prin intermediul serviciului ‘Depunere declaraţii’, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro, pe baza unui certificat digital calificat. De asemenea, ‘Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice’ se poate transmite şi prin poştă sau se poate depune la sediul unităţilor fiscale”, arată un comunicat al ANAF. De asemenea, specialiştii ANAF oferă asistenţă telefonică, în domeniul fiscal sau IT, la numărul 031.403.91.60, pentru completarea şi depunerea declaraţiei. În plus, contribuabilii beneficiază de asistenţă şi la sediul unităţilor fiscale pentru completarea şi depunerea online, utilizând calculatoarele puse la dispoziţia contribuabililor special pentru acest scop. Mai mult, structurile teritoriale ale ANAF organizează, în întreaga ţară, întâlniri cu contribuabilii, în cadrul cărora se prezintă tematici din domeniul fiscal, inclusiv tematici dedicate campaniei de depunere a Declaraţiei unice. Lista întâlnirilor, structurată pentru fiecare Direcţie Generală Regională a Finanţelor Publice, este publicată pe portalul Fiscului, iar înscrierea participanţilor se realizeazã prin intermediul Formularului de Contact, accesibil tot pe portalul instituţiei. ”Precizăm că MFP şi ANAF au transmis, prin intermediul unei informări disponibile în contul de SPV al fiecărui utilizator, în rubrica Mesaje, informaţii detaliate despre depunerea Declaraţiei unice”, spun reprezentanţii ANAF. (sursa: www.news.ro)