Pentru al doilea an, Primăria Municipiului Iași a realizat un mini-ghid turistic intitulat „Vacanță la Iași”. Materialul își propune să fie un ajutor pentru turiștii care vin la Iași în perioada verii, dar și pentru ieșenii aflați acasă. „După cum se știe, instituțiile de cultură, precum Teatrul Național sau Opera Română, nu au stagiune în lunile de vară, dar sunt multe alte moduri în care cei care vin la Iași își pot petrece timpul liber. Publicația este electronică, în format pdf, este gratuită și este postată pe site-ul Primăriei (în modulul din dreapta sus, numit „Municipiul Iași”), de unde poate fi descărcată de oricine este interesat. De asemenea, ghidul va fi trimis și altor publicații de timp liber, hotelurilor și diverșilor operatori de turism pentru a o putea preda în mod gratuit clienților lor”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei. Materialul este împărțit în șase categorii (Muzee, Lăcașuri de cult, Biblioteci, Parcuri și grădini, Teatre și cinematografe și Baze de agrement) și cuprinde descrieri ale obiectivelor, adrese, site-uri, orare de funcționare, prețuri etc. Totodată, municipalitatea recomandă operatorilor din domeniul turismului să le aducă la cunoștința turiștilor și posibilitatea de a folosi aplicația turistică dedicată „Iași Official App”, care are o versiune în limba engleză și conține și alte informații utile (oportunități de cazare, restaurante, evenimente, shopping etc.). Aplicația este disponibilă în mod gratuit în Google Play (pentru sistemele Android) la adresa https://play.google.com/store/apps/details?id=com.schubertundfranzke.cityapp.iasi și în App Store (pentru IOS) la adresa
https://itunes.apple.com/ro/app/iasi-official-app/id1138211747. (E.M.)