Conducerea PSD se reuneşte marţea viitoare, la Palatul Parlamentului, pentru a decide propunerea de candidat la alegerile prezidenţiale, care urmează să fie validat în cadrul unui congres al partidului anunţat pentru data de 3 august, au precizat, pentru AGERPRES, surse politice.
Aceleaşi surse au menţionat că marţi o primă reuniune social-democrată va fi a Biroului Permanent al PSD, începând cu ora 11,00, urmată de o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al partidului, programată pentru ora 12,00.
Preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, a declarat săptămâna trecută că, în cazul în care partidul îi va cere, va candida la alegerile prezidenţiale, dar, „în acest moment, opţiunea sa este de a merge ‘în spatele altui candidat'”.
„Nu am luat încă în calcul acest lucru, am considerat că voi merge cu un candidat, iar eu, ca prim-ministru, preşedinte al PSD, îl voi sprijini cu toate forţele, cu tot partidul, astfel încât să câştige alegerile prezidenţiale, dar nu vreau să se creadă că sunt un om laş. Dacă partidul îmi va cere acest lucru şi va crede că este singura soluţie, voi accepta ceea ce spune partidul, dar, în acest moment, eu cred că este bine să avem un candidat şi eu să sprijin acel candidat. Pentru noi este important să mergem cu persoana care are încrederea partidului, care va fi susţinută de către toate organizaţiile, care va crea acel val de încredere de care vorbim, atât din partea membrilor noştri, simpatizanţilor noştri, dar şi a altor cetăţeni, pentru că eu sper într-un scor bun”, a afirmat Dăncilă la DC News, întrebată dacă nu ar fi normal ca preşedintele PSD să fie şi candidatul partidului la prezidenţiale, chiar dacă exercită funcţia de prim-ministru. AGERPRES