PROȘTI DE-A BINELEA

În toată vânzoleala, specifică scenei politice românești, indiferent de anotimp, indiferent de poziționarea față de campaniile electorale tradiționale, suntem obligați să constatăm lipsa liderilor autentici, a acelor adevărate ”locomotive”, ce erau în stare să tragă partidul după ele. O astfel de realitate a făcut parte din perioada romantică a politicii românești, atunci când încă mai exista bun simț, respect, autoritate și, mai ales, când valoarea era recunoscută, respectată mai mult decât dorințele individuale ale unor rătăciții conjuncturali prin funcții ale căror responsabilități le depășeau competențele.

Devine astăzi vizibil, chiar retrospectiv, această prăbușire continuă a valorii omului politic, lăsarea la îndemâna fariseismului, a mediocrului, marile probleme ale țării, atâta timp cât ”omul pregătit”, ”omul care știe să gândească”, a decis să facă un pas, dacă nu în urmă, atunci cel puțin în lateral. Această espectativă a accelerat prezența neavenitului în acele funcții publice pentru care nu are nici o apetență, nu este pregătit să înțeleagă cum s-ar traduce ”binele întregului popor”, într-o lume în care este invocată reprezentativitatea. El, cel ales să reprezinte poporul nu poate să greșească dacă are grijă de el, pentru că, implicit, se poate înțelege cum astfel are grijă de întregul popor, atâta timp cât, repet, el este reprezentantul acestuia (sic!). Dacă îi este lui bine, pe cale de consecință, și poporului trebuie să-i fie bine!

Revenind la valoarea acestor reprezentanţi, nu putem să nu observăm că astăzi se află în fruntea deciziei cei care altădată, nu numai că lipeau afișele electorale pe garduri, dar care atunci ocupa posturile nivelelor III sau IV, din cadrul administrației centrale, zona blocată încă de atunci (înțepenită la mijloc), vinovați de prăbușirea deciziilor luate prin votul unor parlamente net superioare, ca valoare, față de acesta model 2019. Exagerând voit, putem spune că actualul parlament are în componenţa sa șoferii și secretarele parlamentarilor din 1992! Cer scuze pentru această adresare în direct, ce nu ar trebui să fie ofensatoare, cu atât mai mult cu cât, ea reprezintă un adevăr vizibil cu ochii deschiși.

Incredibilă devine constatarea de mai sus, dar cât se poate de pașnică, poate și pentru că nu mai vorbim astăzi de o surpriză, de o descoperire senzațională. Este un lucru deja cunoscut, de la Traian Băsescu înspre noi, privind prăbușirea valorii parlamentarilor, cu atât mai mult cu cât anii 2005-1019 au fost anii rușinii ce au decimat credibilitatea unor instituţii care, de altfel, ar fi trebuit să fie expresia reală a voinței electoratului, încă de pe atunci surprins că votează nu în cunoștință de cauză ci mai ales în dispreț față de misiunea celor trei puteri în statului de drept, Legislativ, Executiv, Puterea Judecătorească.

O astfel de lacună, apărută în zona competenței, nu poate să aibă decât efecte dezastruoase în structura de rezistență a statului de drept, făcând astfel posibilă apariția amatorismului, a corupţiei ca scop în sine, pulverizând orice încercare de a face bine, în numele demnității și a solidarității, cu atât mai mult cu cât prima slujire a ajuns să fie făcută dușmăniei, urii cu scopul declarat de nimicire a celui care nu are aceleași ”valori morale” de împărtășit. Deja nu se mai poate vorbi despre valori morale autentice, atâta timp cât construcția, ridicată în paralel cu aceea existentă, este împlinită de fărădelege, de interese ascunse și meschine, solicitând hoția în numele libertății de a avea, să stea la masa marilor decizii, care nu privesc individul, ci mai ale țara și poporul. Marea confuzie a transparenței a adus în prim planul zilei ceea ce în general poporul nu putea să înțeleagă, pe fondul neajunsurilor celor mulți, a acumulării averilor celor puțini. Întrebarea ”De ce el să aibă și eu nu?” a început să construiască refuzul și intoleranța, astfel încât societatea a trebuit să reacționeze pe căi ocolite pentru a nu transforma decizia impusă de cei mulți într-un grav atentat la regulile democrației. 

Putem constata astăzi că am scăpat hățurile, că suntem prinși în menghina dușmăniei, a urii fără cale de întoarcere, cu atât mai mult cu cât cei care ne conduc se dovedesc a fi în marea lor majoritate, mediocrii, inculți sau uneori chiar proști de-a binelea.

ADI CRISTI