Președintele parlamentului Zinaida Greceanîi, în fruntea unei delegații parlamentare, a participat vineri, 19 iulie la ceremonia de inaugurare a bașcanului Unității Teritorial Administrative Găgăuzia, Irina Vlah, reales pentru al doilea mandat, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.
În discursul său, președintele parlamentului a felicitat locuitorii autonomiei cu ocazia realegerii Irinei Vlah în funcția de Başcan. Potrivit Zinaidei Greceanîi, sub conducerea Bașcanului, autonomia a cunoscut o dezvoltare continuă.
”Irina Vlah și echipa ei au arătat că este posibilă dezvoltarea regiunii nu pe seama banilor furați de la oameni, ci prin muncă asiduă şi dedicată, prin atragerea investițiilor atât din Est, cât și din Vest, prin dezvoltarea sistematică a relațiilor Găgăuziei cu partenerii externi. Și dacă acest lucru a reușit în Găgăuzia, sunt sigură că poate și ar trebui să fie realizat şi în alte regiuni ale Moldovei.”, a spus președintele parlamentului.
Potrivit șefului legislativului, Irina Vlah este un conducător de generaţie nouă, iar rezultatele activităţii ei în Găgăuzia sunt un exemplu excelent pentru întreaga țară.
Alegerile în UTA Găgăuzia s-au desfășurat la 30 iunie curent, iar Irina Vlah a fost aleasă cu votul a 91,27% din alegătorii care au venit la urne pentru al doilea mandat de bașcan.