Avocata asistentei maternale din Baia de Aramă a depus, luni, la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), o plângere penală împotriva procuroarei Maria Piţurcă de la Parchetul Curţii de Apel Craiova, cea care ar fi bruscat-o pe fetiţa de opt ani, în timp ce copilul era ridicat pentru a fi dat spre adopţie.
„Am venit astăzi la Secţia specială pentru a depune plângere penală împotriva doamnei procuror Maria Piţurcă referitor la săvârşirea infracţiunilor de răpire de persoane, constituire de grup infracţional, rele tratamente aplicate minorului. Faţă de această împrejurare nu putem sta aşa, trebuie ca Parchetul General să ia măsuri pentru aceste infracţiuni comise. (…) Constituire de grup infracţional, pentru că a fost doamna procuror Maria Piţurcă, a fost familia Săcărin, au fost şi cei doi poliţişti, care au participat la această răpire. Doamna procuror nu avea această calitate de a veni şi lua fetiţa”, a spus Ioana Constantin, avocata familiei Şărămăt.
Ea a mai spus că familia asistentei maternale nu a ştiut nimic despre plecarea fetiţei din ţară.
„Nu s-a ştiut absolut nimic. Ne-a luat prin surprindere faptul că s-au soluţionat atât de repede problemele referitoare la paşaport şi viză. Chiar este pur şi simplu revoltător. (…) Trebuia ca fetiţa să rămână în ţară cu părinţii, aducă familia Săcărin, pentru că acum urmează cercetarea penală, ştim că este obligatorie. Stăm şi ne întrebăm acum cum vor soluţiona aceste acte de procedură”, a precizat avocata.
Pe 21 iunie, procuroarea Maria Piţurcă s-a prezentat însoţită de poliţişti la locuinţa asistentului maternal din Baia de Aramă pentru a o lua pe fetiţa de 8 ani, adoptată de o familie de români din SUA.
În imaginile înregistrate de soţul femeii, Sorina plânge şi se zbate pentru a rămâne alături de asistenta maternală, căreia îi spune ”mama”. În imagini apare şi procurorul Maria Piţurcă care ar brusca copilul. AGERPRES
Familia Saramat,acesti escroci emotionali sunt de un tupeu iesit din comun.
In loc sa dea cu subsemnatul la Rahova,colegi cu Dargnea,ei pozeaza in victime si continua circul grotesc.
Cine mai crede o iota din ce spun acesti impostori.I-au acuzat pe familia Sacarin de:trafic de organe,trafic de minori,dare de mita,’adoptie pe ascuns’ si tot felul de ineptii.Raman uluit cum nimeni nu ii cauta sa ii intrebe de sanatate,acum cu caldurile astea ar trebui sa stea la racoare.