Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a depus 10 sub-proiecte în cadrul rundei II de aplicații pentru Schema de Granturi Necompetitive pentru Universități (SGNU) finanţate din Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE), bugetul total fiind de 4.912.104 lei. UAIC a primit deja aprobarea pentru 9 dintre cele 10 sub-proiecte, unul fiind încă în etapa de evaluare calitativă a cererii de finanțare, pentru care răspunsul urmează să fie primit zilele următoare.
Sub-proiectele vor fi finanțate integral de Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondială) și au ca scop dezvoltarea și aplicarea unor programe de îmbunătățire a performanțelor academice ale studenților, de îndrumare și sprijin, servicii de coaching și dezvoltare personală, consiliere profesională și orientare în carieră, de dezvoltare a competențelor socio – emoționale, workshop-uri în domenii specifice, precum și campanii de sensibilizare adresate studenților cu risc ridicat de abandon sau alte activități similare.
Cele 9 sub-proiecte depuse și câștigate de UAIC sunt:
- „Centrul de resurse și dezvoltare în domeniile psihologie și educație – CREDD” – Facultatea de Psihologie si Științe ale Educației;
- „Rămâi în istorie! – HISTROSE” – Facultatea de Istorie;
- „Dezvoltarea competențelor academice și psiho-sociale ale studenților Facultății de Fizică pentru combaterea abandonului școlar – Evrika!” – Facultatea de Fizică;
- „Educația fizică și sportul: model de reușită – SPORTREMED” – Facultatea de Educație Fizică şi Sport;
- „Fii și tu chimist! – TUCHIM” – Facultatea de Chimie;
- „Creșterea promovabilității studenților biologi la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – CPSB-UAIC” – Facultatea de Biologie;
- „Finalizează facultatea cu succes și cu șanse promițătoare! (FFSSP)” – Facultatea de Filosofie și Științe Social – Politice;
- „Rămâi Alături de Noi – RAN” – Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor;
- „Finalizează studiile IT în FII (Facultatea de Informatică din Iași)! – InFIInit” – Facultatea de Informatică;
Sub-proiectul aflat încă în etapa de evaluare calitativă a cererii de finanțare este „PAşi în Teologia Ortodoxă pentru Studenţi – PATOS” – Facultatea de Teologie Ortodoxă.
Toate sub-proiectele au fost elaborate de câte un reprezentant al fiecărei facultăți intrate în competiție, cu sprijinul logistic al membrilor Biroului Proiecte de Dezvoltare din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași şi au o durată de implementare de 36 de luni.
Beneficiarii proiectelor sunt studenţii pentru care probabilitatea de a abandona facultatea în primul an de studii este ridicată, cu precădere a celor aparținând unor grupuri dezavantajate. Aceştia vor participa la diferite activităţi remediale şi de consiliere (workshop-uri în domenii specifice, programe remediale, activități de coaching și dezvoltare personală, activități de îndrumare și sprijin (tutoriat); activități de dezvoltare a competențelor socio – emoționale; evenimente dedicate orientării în carieră și efectuarea de vizite de studiu).
Prin implementarea acestor proiecte, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași vizează creşterea motivării şi accesului studenților dezavantajați la o educație de calitate, scăderea ratei de abandon la încheierea primului an de învățământ superior precum şi îmbunătăţirea colaborării dintre toţi factorii implicaţi în procesul de educaţie (cadre didactice, personal auxiliar, studenți etc.).