Cazul fetiței în vârstă de 4 ani, decedată la 40 de minute de la internare, la Spitalul Municipal Huși, este cercetat de procurori. Aceștia anchetează moartea fetiței, considerată una suspectă.
Medicii legiști au stabilit că decesul fetiței a survenit pe fondul afecțiunilor cu care a fost diagnosticată la internare — laringită acută si epiglotită. Doctorița Floreta Bianu a primit sancțiunea ‘vot de blam’ din partea Colegiului Medicilor Vaslui, comisia stabilind că în acest caz este vorba de culpă medicală, deoarece pediatrul nu a direcționat pacientul către Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul spitalului. Aceste concluzii urmează să fie trimise anchetatorilor, care ar putea începe urmărirea penală față de medicul pediatru, pentu comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.
Cazul fetiței decedate la Huși a fost anchetat și de o comisie a Ministerului Sănătății, care a aplicat o serie de sancțiuni bănești pentru unitatea sanitară și medicul acuzat de malpraxis.
Medicul pediatru al Spitalului Huși, Floreta Bianu, a primit o sancțiune de 2.000 de lei pentru faptul că a internat copilul pe secția de pediatrie fără să îl ducă la Compartimentul de Primiri Urgențe așa cum se procedează cu un pacient în stare gravă. Directorul medical al unității sanitare, medicul Emad Wassouf, a fost amendat cu 1.000 de lei, acesta demisionând ulterior și părăsind spitalul. De asemenea, Serviciul de Ambulanță a primit o amendă în valoare de 20.000 de lei pentru că a dus copilul la Secția de pediatrie a spitalului și nu la Unitatea de Primire Urgențe. Cea mai mare amendă, în valoare de 25.000 de lei, a primit-o Spitalul din Huși, comisia de anchetă hotărând să sancționeze unitatea sanitară din cauză că la Compartimentul de Primiri Urgențe nu există un sector separat pentru pediatrie.
În urma acestor sancțiuni, fosta coordonatoare a CPU de la Spitalul Huși a demisionat, lucru care a dus la închiderea secției. Urgențele s-au deschis, ulterior, cu un alt doctor coordonator, care a demisionat, la rândul său.