Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) – filiala Iaşi atenționeazǎ Ministerul de Finanțe în ceea ce privește gravele disfuncții care ar putea apǎrea în cazul tǎierii unor sume importante din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), potrivit proiectului de rectificare bugetară, anunţat de Guvern. „Din informațiile pe care le avem din presǎ, urmeazǎ a fi tǎiați bani de la investiții, salarii, cofinanțǎri pe proiecte europene și din bugetul alocat pentru plata hotǎrȃrilor judecǎtorești. Este inadmisibil sǎ fie tǎiați bani de la educație, pentru a fi plǎtite pensii speciale sau pentru a fi achitatǎ taxa de mediu”, afirmă Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi, care adaugă că județul Iași mai are de primit sume importante de la minister pentru plata sentințelor care vizeazǎ dobȃnzile legale. Liderul sidicaliştilor din învăţământul preuniversitar ieşeană precizează, de asemenea, că angajații din învǎțǎmȃnt așteaptǎ de cinci, şase ani plata dobȃnzilor legale, aşa cum au hotărât instanţele judecătoreşti. „Dorim sǎ atenționǎm Ministerul de Finanțe cȃt și Ministerul Educației Naționale cǎ în cazul în care vor fi afectate drepturile bǎnești ale angajaților din învǎțǎmȃntul preuniversitar ieșean, vom recurge la toate mijloacele prevǎzute de lege, inclusiv la proteste”, afirmă preşedintele filialei locale a USLIP. Acesta solicitǎ Guvernului Romȃniei, premierului Viorica Dǎncilǎ și președintelui Romȃniei, Klaus Iohannis, sǎ intervinǎ în limitele conferite de lege, pentru a preveni dezastrul financiar care se prefigureazǎ în bugetul Ministerului Educației Naționale. (Edmond Macri)