Suporterii echipei de fotbal Dinamo Bucureşti nu vor avea acces pe Stadionul “Emil Alexandrescu” din Copou, pentru a asista la meciul pe care “câinii roşii” îl vor disputa în compania gazdelor de la CSM Politehnica Iaşi. Potrivit unui comunicat al clubului ieşean, măsura a fost luată în conformitate cu decizia Comisiei de Disciplină a FRF din data de 26.07. 2019, în care clubul FC DINAMO 1948 a fost sancţionat cu interzicerea pentru cinci jocuri a galeriei sau a grupurilor de suporteri organizați la meciurle pe care echipa lor favorită le va disputa în deplasare. “Clubul CSM POLITEHNICA IAȘI a decis, conform hotărârii luate de Comisia de Disciplină, ca sectorul destinat oaspeților să fie închis pe toată durata manifestării sportive. Suporterilor cu însemnele clubului FC DINAMO 1948 li se va interzice accesul pe stadion! Suporterii care vor crea incidente în interiorul stadionului vor fi evacuați conform legii 4/2008”, ser arată în comunicatul de presă emis marţi de oficialii clubului din Dealul Copoului. Potrivit aceluiaşi comunicat, la casele de bilete se vor vinde maximum patru bilete de fiecare persoană. Bilete pot fi procurate de la magazinul oficial al clubului, din Iulius Mall, până inclusiv joi, 8 august (program: 12-20) şi de la casele de bilete de la stadion: joi, 8 august, între orele 12.00 -18.00, și vineri, 9 mai, în ziua jocului, până la ora de începere a meciului. Pentru a evita aglomerația care se creează la casele de bilete, conducerea CSM Politehnica Iaşi roagă suporterii să îşi achiziţioneze biletele de intrare în timp util. Partida CSM Politehnica Iaşi – Dinamo, contend pentru etapa a V-a a Ligii 1, este programată vineri, 9 august, de la ora 21.00, pe Stadionul “Emil Alexandrescu” din Copou. (E.M.)