Festivalul de muzică şi artă medievală „Aeternus Maramorosiensis”

Municipiul Sighetu Marmaţiei va găzdui cea de-a IX-a ediţie a Festivalul de muzică şi artă medievală „Aeternus Maramorosiensis”, eveniment la care, pe lângă locuitorii oraşului, sunt aşteptaţi să participe numeroşi turişti, a declarat joi, pentru AGERPRES, consilierul local Daniela Oniţa Ivaşcu.

„E un eveniment special care durează două zile, iar pe lângă locuitorii municipiului Sighetu Marmaţiei, aşteptăm să participe numeroşi turişti aflaţi în vacanţă prin judeţul Maramureş. De la o ediţie la alta, festivalul a devenit un punct de atracţie şi pentru locuitorii din judeţele limitrofe, Satu Mare şi Bistriţa Năsăud, dar şi pentru românii care trăiesc în Ucraina, şi pot trece graniţa foarte uşor pentru a participa la festival”, a spus Daniela Oniţa Ivaşcu.

Organizatorii susţin că, pentru două zile – 9 şi 10 august -, oraşul va fi unul de poveste cu domniţe, cavaleri, cu dansuri şi muzică de epocă. Evenimentul va avea loc în Parcul Central al municipiului, deschiderea fiind programată pentru vineri, ora 11,00, urmată de o serie de manifestări cum ar fi dansuri medievale, animaţie cu cavaleri, demonstraţii de şah, dar şi activităţi interactive cu publicul.

A doua zi, în intervalul orar 11,00-16,00 va avea loc Tabăra medievală Asociaţia Bistriţa Medievală şi Cnejii de Maramureş, cu prezentarea păpuşilor medievale uriaşe.

Reprezentantul unei agenţii de turism din municipiul Baia Mare a precizat, pentru AGERPRES, că turişti români şi străini care se află într-un circuit prin judeţul Maramureş vor fi prezenţi pe durata celor două zile de festival medieval la Sighetu Marmaţiei, urmând să viziteze cele opt biserici din lemn aflate în patrimoniul mondial UNESCO.

Festivalul de muzică şi artă medievală „Aeternus Maramorosiensis” este finanţat de Consiliul Local Sighetu Marmaţiei şi a fost inclus pe agenda evenimentelor culturale anuale semnificative de către Consiliul Judeţean Maramureş. AGERPRES