Preşedintele Partidului Social Democrat, prim-ministrul Viorica Dăncilă, a declarat luni, la finalul reuniunii Comitetului Executiv Naţional al PSD, că a avut întâlniri în cadrul coaliţiei, în urma cărora s-a decis continuarea guvernării PSD-ALDE.
„În cadrul Comitetului Executiv de astăzi am abordat mai multe puncte importante pentru PSD. Un prim aspect a făcut referire la alianţa PSD-ALDE, la continuarea guvernării. Le-am spus colegilor că am avut întâlniri în coaliţie şi am hotărât continuarea guvernării PSD-ALDE, o guvernare importantă, care mai are multe lucruri de făcut, multe proiecte de implementat pentru români şi care trebuie să asigure stabilitatea României în continuare”, a precizat Viorica Dăncilă. AGERPRES