Avioane de luptă F-16 au escortat două aeronave de pasageri sâmbătă pe aeroportul internațional Hartsfield-Jackson din Atlanta după o amenințare cu bombă făcută pe Twitter, au informat surse militare, relatează CNN. Avioanele de călători Southwest Airlines Flight 2492 și Delta Flight 1156 au aterizat în siguranță pe aeroport și au fost verificate de echipe de geniști, potrivit oficialilor aeroportuari. În urma verificărilor nu a fost descoperit nimic suspect, au precizat sursele citate. Una dintre pistele de aterizare a fost închisă temporar, provocând întârzieri pentru alte zboruri, iar pasagerii celor două curse au fost chestionați și bagajele lor verificate. Avioanele F-16 au decolat de la o bază din Carolina de Sud și s-au întors după ce aeronavele de pasageri au aterizat în siguranță. ‘Ceea ce ați văzut este o reacție importantă. Din cauza amenințărilor teroriste actuale din întreaga lume, nimeni nu dorește să-și asume niciun risc’, a afirmat corespondenta CNN Rene Marsh.