Premierul Viorica Dăncilă transmite un mesaj de felicitare pentru marinari de Ziua Marinei, iar celor care îşi serbează onomastica le urează sănătate, bucurie şi să fie ocrotiţi mereu de Sfânta Fecioară Maria. ”Ziua Marinei Române, 15 august, este o sărbătoare cu semnificaţie deosebită atât pentru marinarii militari şi civili, constructorii navali şi lucrătorii portuari, cât şi pentru întreaga Românie. Astăzi, cu prilejul prăznuirii Adormirii Sfintei Fecioare Maria, protectoarea marinarilor, ne amintim de eroii marinari căzuţi la datorie, ale căror nume stau scrise pe „Crucea marinarilor”, monument amplasat pe faleza din Constanţa, aproape de marea pe care au iubit-o atât de mult.Îi salutăm cu preţuire pe veteranii marinari, a căror experienţă reprezintă fundamentul succeselor generaţiei actuale, dar şi o sursă de inspiraţie pentru elevii şi studenţii care se pregătesc pentru o carieră în domeniu”, afirmă premierul în mesaj. Ea mulţumeşte marinarilor care ne reprezintă în misiunile interne şi internaţionale, manifestând loialitate şi respect faţă de tricolor, oriunde s-ar afla, promovând prestigiul României în lume şi precizează că implicarea marinarilor români în numeroase exerciţii internaţionale (Sea Shield, Sea Breeze sau Saber Guardian) şi participarea la marşuri de instrucţie în Marea Neagră şi Marea Mediterană fac cinste României şi sunt apreciate de aliaţii noştri. Dăncilă spune că ne aflăm într-o perioadă de ample transformări ale Armatei României, iar alocarea, pentru cel de-al treilea an consecutiv, a două procente din PIB pentru Apărare a permis lansarea unui ambiţios program de achiziţii pentru înzestrarea cu tehnică modernă. Ea subliniază că modernizarea Forţelor Navale reprezintă o preocupare a Guvernului României, pentru transformarea Armatei României într-o instituţie modernă, puternică, credibilă şi capabilă să-şi îndeplinească misiunile în plan naţional sau aliat. În acest context, reafirm întreg sprijinul echipei guvernamentale pentru construirea unei forţe navale militare care să susţină şi să protejeze şi mai bine interesele naţionale în plan regional sau internaţional. ”Dragi marinari, vă mulţumesc pentru consecvenţa, puterea de muncă, dăruirea şi curajul dumneavoastră, calităţi personale şi competenţe profesionale recunoscute pe întreg globul! Cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române, vă adresez sincere felicitări şi urări de succes în tot ceea ce întreprindeţi! Vă urez să continuaţi acest parcurs extraordinar şi să vă bucuraţi de această zi alături de familie, prieteni şi colegi. Tuturor românilor care îşi serbează astăzi onomastica, le transmit multă sănătate, bucurie şi să fie ocrotiţi mereu de Sfânta Fecioară Maria! Bun cart înainte!”, afirmă Viorica Dăncilă în finalul mesajului. (sursa: www.news.ro)