Inspectorul școlar general Ioana Mihaela Neacșu și președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – București, Eugen Ilea, recomandă părinților să nu se implice financiar în desfășurarea de activități “complexe” de igienizare și de reabilitare a spațiilor școlare. “Referitor la situația pregătirii unităților de învățământ sub aspectul igienizării și reabilitării pentru începutul anului școlar 2019-2020, Inspectoratul Școlar București, reprezentat de Inspectorul Școlar General, Ioana Mihaela Neacșu, și președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți București, Eugen Ilea, recomandă asociațiilor de părinți și comitetelor de părinți ale claselor să nu se implice în activități complexe de igienizare și de reabilitare a spațiilor școlare, aceste acțiuni aflându-se în responsabilitatea exclusivă a autorităților administrațiilor publice locale”, se arată într-un comunicat de presă al ISMB ISMB și FNAP București precizează că încurajează comunicarea directă a reprezentanților părinților cu directorii unităților de învățământ, în vederea prioritizării investițiilor care trebuie realizate și a finalizării tuturor lucrărilor până la debutul anului școlar 2019-2020. “Apreciem că rolul de susținător al activităților din școli pe care le au asociațiile de părinți trebuie să se manifeste în principal în zona procesului educațional și să nu greveze asupra bugetului familiilor elevilor, prin activități care nu aparțin ca responsabilitate acestora”, explică sursa citată. (sursa: www.pedagoteca.ro)