Pieţele sunt tulburi joi, după ce bursele americane au înregistrat scăderi majore pe fondul unei scăderi a randamentului pe titluri de stat americane cu scadenţa la 30 de ani care a atins nivelul de sub 2% pentru prima dată, generând temeri majore pentru investitori cu privire la o recesiune iminentă. Potrivit Financial Times, traderii s-au îndepărtat de active mai riscante precum acţiunile bursiere şi petrolul într-o încercare de a se refugia în aşa-numitele „paradisuri”, precum titlurile de stat. Investitorii sunt îngrijoraţi de semnalele transmise de pieţele de obligaţiuni, corelate cu tensiunile comerciale care escaladează din ce în ce mai mult între Washington şi Beijing. „Nu există niciun dubiu că riscul unei recesiuni creşte pe fondul escaladării conflictelor comerciale”, notează strategii BNP Paribas. Semnalele negative s-au înmulţit săptămâna aceasta pe fondul unor semnale comerciale economice slabe atât din Germania, cât şi din China, două dintre cele mai mari economii ale lumii. Drept urmare, randamentul titlurilor de stat cu scadenţa la 10 ani, atât în SUA, cât şi în Marea Britanie, au scăzut sub nivelul celor pe termen scurt pentru prima dată de la criza financiară până în prezent – această inversiunie indică de obicei o recesiunea. Bursele americane au scăzut masiv miercuri, cu indicele industrial Dow Jones înregistrând cea mai slabă zi din 2019, după ce piaţa titlurilor de stat a dat semnale îngrijorătoare cu privire la starea economiei americane, potrivit CNBC. (sursa: www.zf.ro)