În
România, mor anual peste 1.500 de persoane cu dizabilităţi psihosociale aflate
în instituţiile publice de sănătate mintală şi protecţie a persoanelor cu
dizabilităţi, dar la ministerul Sănătăţii nu sunt informaţii despre cauzele şi
numărul deceselor, anunţă Centrul de Resurse Juridice (CRJ). Reprezentanţii Centrul de Resurse Juridice (CRJ)
amintesc, luni, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că în anul 2004,
într-un interval de trei săptămâni, la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare din
judeţul Dolj au decedat 18 pacienţi, principalele cauze ale deceselor fiind
caşexia şi hipotermia. Guvernul României de la acel moment şi-a asumat reforma
în domeniu sănătăţii mentale în România, transmite CRJ, iar 15 ani mai târziu,
în august 2019, cinci oameni au decedat şi alţi opt au fost răniţi în Spitalul
de Psihiatrie Săpoca. „Între aceste două repere sumbre, alte multe mii de
persoane cu afecţiuni sau dizabilităţi psihice, psihosociale sau intelectuale
şi-au găsit sfârşitul în instituţii de asistenţă medicală psihiatrică sau
protecţie socială din România. În toată această perioadă de timp, numeroasele
guverne care s-au succedat au avut la dispoziţie informaţii despre abuzurile,
dramele şi decesele din spitalele/secţiile de psihiatrie şi centrele
rezidenţiale unde locuiesc persoane cu afecţiuni sau dizabilităţi psihice,
psihosociale şi/sau intelectuale. (…) Adresăm pe această cale solicitarea ca
ministrul sănătăţii, prin colaborarea cu ministrul muncii, ministrul justiţiei
şi cu procurorul general, să se asigure că măsurile concrete pe care le va
dispune vor conduce la respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cu
dizabilităţi psihosociale”, potrivit sursei citate. Din datele colectate de
CRJ, a reieşit că în România mor anual peste 1.500 de persoane cu dizabilităţi
psihosociale aflate în instituţiile publice de sănătate mintală şi protecţie a
persoanelor cu dizabilităţi. Dintre acestea,
aproximativ 500 au decedat în spitale şi secţii de psihiatrie în perioada
cuprinsă între septembrie 2017 şi septembrie 2018. Cu toate acestea, informaţii despre cauzele şi numărul
deceselor nu există la nivelul Ministerului Sănătăţii, avertizează Centrul de
Resurse Juridice (CRJ). „Nu există
informaţii centralizate, publice, defalcate despre numărul persoanelor
internate, perioada de internare, numărul internărilor nevoluntare sau a celor
voluntare, diagnostic, tratament şi personal medical, psihologi şi asistenţi
sociali. Situaţia încălcării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi
psihosociale plasate în grija statului în spitale de psihiatrie sau în centrele
pentru persoanele cu dizabilităţi nu este una necunoscută autorităţilor române.
CRJ, CEDO, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii, Comisarul pentru
Drepturile Omului din partea Consiliului Europei, Comitetul Miniştrilor pentru
monitorizarea executării hotărârilor CEDO, semnalează această situaţie de 15 de
ani”, se arată în comunicatul de presă.
Reprezentanţii
CRJ amintesc că în 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că
statul roman a încălcat dreptul la viaţă al unui tânăr cu o dizabilitate
intelectuală care a decedat în Spitalul de psihiatrie şi pentru măsuri de
siguranţă din Poiana Mare, judeţul Dolj, observând şi situaţia zecilor de
decese ale pacienţilor care au decedat de foame şi de frig în acelaşi spital,
şi condiţiile îngrozitoare descrise de diverse organisme internaţionale. Din
această hotărâre decurg mai multe obligaţii pe care statul român a refuzat să
le şi îndeplinească în practică. În perioada de timp
vizată, la Spitalul de Psihiatrie Săpoca şi pentru măsuri de siguranţă, au
murit 17 persoane, printre care şi un bărbat în vârstă de 45 de ani, care s-a
spânzurat. „64 de persoane au fost internate
nevoluntar; dintre acestea, doar 14 au fost confirmate de o instanţa de
judecată, pentru ceilalţi spitalul de psihiatrie considerând că „nu este cazul”
să sesizeze internarea nevoluntară, obligaţie prevăzută de legea sănătăţii
mintale; într-un singur caz a fost exercitat recursul împotriva hotărârii de
internare nevoluntară, pacientul în vârstă de 31 de ani fiind internat de 1270
zile la momentul colectării datelor. De asemenea, în Spitalul de Psihiatrie
Săpoca se aflau – la momentul colectării datelor – 259 de „cazuri sociale”,
pacienţi pentru care este necesară identificarea unei măsuri de ocrotire în
familie sau în comunitate, însă în lipsa acesteia rămân internaţi pe o perioada
nelimitată în spitalul de psihiatrie. Dintre aceştia, 81 erau internaţi în
Spitalul de Psihiatrie Săpoca de peste 10 ani. Spitalul a sesizat Direcţiile de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului doar pentru 159 dintre ei, în vederea
găsirii unor soluţii, însă deseori acestea au răspuns că nu au servicii
comunitare, că centrele rezidenţiale funcţionează la capacitate maximă sau că
ar fi indicat ca persoanele să rămână internate pe perioade cât mai
îndelungate, sau au refuzat să transmit un răspuns”, potrivit sursei
citate. Astfel, CRJ şi Asocaţia Tonal solicită
Ministrului Sănătăţii:
1. Să îşi îndrepte atenţia asupra: a) cauzelor directe şi indirecte care stau
la baza numeroaselor probleme de sănătate mintală la adolescenţi şi adulţi,
privind în special decesele din instituţii, abuzul de substanţe, violenţa şi
calitatea necorespunzătoare a măsurilor de îngrijire în unităţile spitaliceşti
(spre exemplu, Secţia exterioară de psihiatrie din Gura Văii, jud. Mehedinţi
sau lipsa serviciilor de sănătate mintală comunitare; b) alocării resurselor
specifice pentru îmbunătăţirea disponibilităţii şi calităţii serviciilor de
sănătate mintală în comunitate, pregătirea şi dezvoltarea profesioniştilor din
domeniul medical, psihologic şi al asistenţei sociale; c) necesităţii
dezvoltării urgente a serviciilor specializate de sănătate şi a strategiilor
care vizează persoanele predispuse la probleme de sănătate mintală şi familiile
lor, asigurarea accesulului pentru cei care au nevoie de aceste servicii,
ţinând cont de vârstă, sex, context socio-economic, geografic, origine etnică,
etc;
2. Consultarea urgentă a pacienţilor sau foştilor utilizatori de servicii de
sănătate mintală, familiilor lor şi organizaţiilor neguvernamentale care îi
asistă şi/sau reprezintă pentru a reuşi o accelerare a implementării unor
măsuri concrete de îmbunătăţire a calităţii furnizării serviciilor de asistenţă
socială şi psihiatrică a persoanelor cu afecţiuni sau dizabilităţi
psihice/psihosociale/intelectuale;
3. Monitorizarea atentă şi independentă a respectării drepturilor omului în
spitale de psihiatrie, secţii de psihiatrie, centre rezidenţiale sau orice alte
unităţi (din subordinea oricăror ministere sau entităţi) în care sunt asistate
medical sau social persoane cu afecţiuni sau dizabilităţi
psihice/psihosociale/intelectuale. Astfel, legea sănătăţii mintale (art.47)
permite accesul reprezentanţilor în aceste unităţi dar ordinul ministrului
sănătăţii (2016) restricţionează accesul în unităţile sanitare. Rapoartele de
monitorizare transmise managerilor şi ministrului pot contribui la prevenirea
încălcării drepturilor omului în cazurile internărilor în spitalele/secţiile de
psihiatrie şi pot semnala diferite situaţii de risc în care se pot afla
persoanele aflate în grija statului român
4. Monitorizarea riscului de abuz de substanţe psihotrope/psihoactive din
partea medicilor, abuz care poate apărea prin
supra-prescriere/supra-administrare de substanţe psihotrope/psihoactive, cu
scopul compensării deficitului de personal, deficitului de personal
specializat, deficitului de programe terapeutice complementare terapiei
medicamentoase, etc. Această monitorizare trebuie să aibă un caracter
pragmatic, flexibil şi foarte eficient, şi să aibă în vedere colectarea şi
analizarea datelor defalcate în funcţie de tipul de substanţe, diagnostice,vârstă,
etc.
5. Modificarea prevederilor Anexei 6 a Ordinului 488/2016 pentru aprobarea
Normelor de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu
tulburări psihice nr. 487/2002, privind autorizaţia acordată pentru vizite
reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale în unităţi sanitare
(„Autorizaţia este valabilă numai în perioada pentru care s-a făcut
solicitarea, însoţită de acordul privind accesul al managerului unităţii sau al
înlocuitorului de drept al acestuia şi avizată în prealabil de medicul curant,
care va aprecia oportunitatea vizitei din punct de vedere clinic.”), ce
contravine articolul 47 din Legea sănătăţii mintale (model), condiţionând
accesul în instituţii în vederea efectuării vizitelor de monitorizare de acordul
managerului acestora. „Având în vedere
toate cele de mai sus, considerăm oportun şi necesar ca organizaţii
neguvernamentale independente să primească/reprimească posibilitatea de a
vizita neîngrădit, cu deplin respect al regulamentelor interioare, orice unitate
de îngrijire şi asistenţă unde sunt îngrijite persoane cu afecţiuni şi/sau
dizabilităţi psihice/psihosociale/intelectuale, copii, tineri sau adulţi, cu
scopul de a garanta o monitorizare continuă şi independentă a furnizării de
servicii şi asistenţă socială şi psihiatrică, cu scopul de a creşte şansele de
identificare şi raportare în timp real a unor disfuncţii sau abuzuri care pot
avea consecinţe dramatice şi cu scopul de a deveni un instrument viabil şi
accesibil pentru orice pacient sau persoană instituţionalizată care ar avea de
raportat abuzuri însă este descurajată să o facă fie prin lipsa mijloacelor
practice autentice, fie prin strategii discrete sau directe de
intimidare”, mai arată CRJ. (sursa: www.mediafax.ro)