PSD: În cadrul sesiunii parlamentare vom respinge proiectul Legii amnistiei şi graţierii

PSD precizează, într-un comunicat remis News.ro, că miercuri a avut loc o şedinţă a coaliţiei în care discuţiile au vizat atât componenta politică a alianţei, cât şi pe cea guvernamentală. PSD anunţă că s-a discutat despre posturile vacante din Guvern şi despre sesiunea parlamentară extraordinară, în cadrul căreia va fi respins proiectul de lege privind amnistia şi graţierea. De cealaltă parte, ALDE precizează, într-un comunicat, că săptămâna viitoare va avea loc o discuţie privind setul de măsuri care vizează actul de guvernare şi agenda publică, iar la începutul lunii septembrie ALDE îşi va convoca structurile de conducere pentru a analiza rezultatele guvernării, perspective şi opţiuni. „Astăzi a avut loc o nouă şedinţă a coaliţiei de guvernare PSD-ALDE, o discuţie care a vizat atât componenta politică a alianţei, cât şi pe cea guvernamentală. În cadrul discuţiei de astăzi, am abordat tema funcţiilor vacante în guvern, precum şi sesiunea parlamentară extraordinară, în cadrul căreia vom respinge proiectul de lege privind amnistia şi graţierea”, se arată în comunicatul PSD. Potrivit sursei citate, PSD şi ALDE se vor reuni din nou, săptămâna care urmează, pentru analiza unui amplu set de măsuri care privesc actul de guvernare asumat şi agenda publică. Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a declarat, luni, că premierul Viorica Dăncilă a absentat de la întâlnirea cu liderii ALDE pe tema colaborării la guvernare, spunând că aşteaptă ca la următoarea întâlnire, care ar urma să aibă loc cel mai probabil miercuri, Dăncilă să spună care e opţiunea sa în privinţa activităţii Guvernului. (sursa: www.news.ro)