Absolvenţii clasei a XII-a au susținut, vineri, proba obligatorie a profilului, respectiv Matematică și Istorie, în cadrul sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat 2019. Baremul și subiectele au fost publicate pe subiecte.edu.ro. Absolvenţii clasei a XII-a care nu au promovat examenul de Bacalaureat în prima sesiune de examene au susținut, vineri, proba scrisă obligatorie a profilului, în cadrul sesiunii de toamnă a BAC-ului, potrivit datelor calendarului elaborat de Ministerul Educaţiei, scrie Mediafax. Astfel, liceenii de la profilul real au avut proba la Matematică, iar cei de la uman, proba la Istorie. Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului continuă, luni, 26 august, atunci când absolvenţii vor susţine proba la alegere a profilului şi specializării, respectiv, geografie, biologice, fizică, sociologie etc. Aceasta este, de altfel, ultima probă scrisă a celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului 2019. Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) se desfăşoară în zilele de 27 august şi 28 august, fiind urmată de evaluarea competenţelor în limba maternă (proba B) în 29 august. Evaluarea competenţelor digitale (proba D) are loc în zilele de 30 august şi 2 septembrie, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) este programată în zilele de 2 şi 3 septembrie. Potrivit datelor calendarului de examene elaborat de MEN, afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 3 septembrie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 12:00 şi 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7 septembrie. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise. Peste 43.500 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine probele din a doua sesiune (august – septembrie) a examenului naţional de Bacalaureat 2019, care a început, miercuri, 21 august, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 28.700 de candidaţi provin din promoţia 2018-2019, iar peste 14.800 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare. (sursa. www.sparknews.ro)