Peste o mie de autovehicule care efectuau transport ilegal de persoane, depistate de poliţişti

De la începutul lunii august, poliţiştii au depistat peste o mie de autovehicule care efectau transport neautorizat de persoane, fiind imobilizate peste 900 de vehicule. Astfel, în perioada 1 – 24 august, în cadrul acţiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, poliţiştii au depistat 1.055 de autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost de persoane, fiind dispuse 912 imobilizări de autovehicule, anunţă Poliţia. Poliţiştii au controlat 130.223 de autovehicule şi 89 de societăţi comerciale, fiind constatate 673 de infracţiuni (31 de natură economică, 457 la regimul circulaţiei rutiere şi 185 de alte feluri). De asemenea, au fost aplicate 9.022 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 5.219 la O.U.G. nr. 195/2002, 1.518 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, 1.264 la O.U.G nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 1.021 de sancţiuni contravenţionale la alte acte normative. Totodată, au fost efectuate 47.141 de testări cu etilotestul, fiind reţinute 237 de permise de conducere şi retrase 1.003 certificate de înmatriculare. În activităţi, alături de poliţişti rutieri, de ordine publică, de investigare a criminalităţii economice şi de la transporturi, au fost angrenaţi şi specialişti ai Registrului Auto Român şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă. (sursa: www.news.ro)