STUDIU: PERSOANELE OPTIMISTE AU ȘANSE MAI MARI SĂ SE BUCURE DE O ”LONGEVITATE EXCEPȚIONALĂ”

Persoanele optimiste au șanse mai mari să se bucure de o ”longevitate excepțională”, adică să depășească vârsta de 85 de ani, au conchis cercetători americani. Aceasta pentru că optimiștilor le este mai ușor să își controleze emoțiile și să se autoprotejeze de efectele stresului.

În cazul pesimiștilor, aceștia ar avea de câștigat dacă ar face exerciții precum să își imagineze un viitor în care totul merge bine.

Datele studiului

Studiul a folosit două grupuri de pacienți recrutați pentru alte studii – 70.000 de femei din cadrul Studiului privind Sănătatea Asistentelor Medicale și 1.500 de bărbați recrutați pentru Studiul privind Sănătatea Veteranilor.

Oamenii de știință le-au evaluat nivelul de optimism, precum și starea generală de sănătate. De asemenea, li s-au pus întrebări despre nivelul de activitate fizică, despre dietă, despre consumul de tutun și de alcool.

În medie, cei mai optimiști bărbați și cele mai optimiste femei au avut o durată de viață cu 11%-15% mai lungă și au avut șanse semnificativ mai mari să ajungă la 85 de ani, față de grupul mai puțin optimist.

Concluziile studiului

Deși se știu multe despre factorii de risc pentru boli și pentru un deces prematur, se cunosc mult mai puține despre ceea ce cercetătorii numesc ”factori psihosociali pozitivi”, ce ar putea permite o îmbătrânire sănătoasă.

”Descoperirile noastre evocă posibilitatea ca o creștere a nivelului de optimism să promoveze longevitatea și îmbătrânirea sănătoasă. Dovezile de la testele randomizate de control sugerează că intervenții precum imaginarea unui viitor în care totul este bine sau terapie cognitivă mai intensivă pot crește nivelul de optimism”, a explicat unul dintre autorii studiului, psihiatrul prof. dr. Lewina Lee, de la Boston University School of Medicine.

Însă, de ce par optimiștii să aibă șanse mai mari să trăiască mai mult nu este clar deocamdată.

”Comportamentele mai sănătoase și un nivel mai scăzut al depresiei nu explică decât parțial concluziile noastre. Dovezile inițiale, din alte studii, sugerează că persoanele mai optimiste tind să își fixeze obiective și au încrederea de a le atinge, sunt mai eficienți în rezolvarea problemelor și este posibil să își poată controla mai bine emoțiile în situații stresante”, a adăugat ea.