ALEA IACTA EST

Situația pe scena politică a țării devine din ce în ce mai clară, mai descâlcită, chiar dacă nu suntem feriți de confuziile luptei pentru putere. Un ultim sondaj de opiniei încearcă să alinieze candidaţii pe linia de start. Astfel, Klaus Werner Iohannis 31,8% este urmat de Viorica Dăncilă 18,3%, pentru ca, mai apoi, să vină Dan Barna 16,1%. Al patrulea clasat este Mircea Diaconu 9,8%, urmat la o distanță apreciabilă de către Teodor Paleologu 3,7% și de Kelemen Hunor 3,1%.
Nu vom vorbi și despre plutonul necunoscuţilor ce se așează în spatele reprezentatului UDMR, dar este corect să semnalăm că lista nu se termină aici, ea continua, este adevărat, fără şanse reale de câștig, atâta timp cât, în alegerile prezidențiale, câștigătorul ia singur totul, adică Președinția României. Următorii clasați nu mai sunt recunoscuţi decât la nivelul Cv -urilor fiecăruia, de fi fost și ei participanți la alegerile prezidențiale din 2019.
Privind tabloul, ce încă mai poate fi perfectibil din momentul declanşării campaniei electorale, cu 30 de zile înaintea zilei votării 10 noiembrie 2019, descoperim că locul Vioricăi Dăncilă, chiar dacă se află la o distanță mai mica decât jumătate din poziția lui Klaus Werner Iohannis, ea nu se află confortabil de următorul urmăritor, Dan Barna, care la numai doi pași și ceva îi suflă în ceafă. Viorica Dăncilă simte răsuflarea fierbinte a gălăgiosului Dan Barna, ceea ce nu poate să-i creeze doar disconfortul celui care se simte urmărit, cât mai ales obsedanta așteptare ca Dan Barna să țâșnească pe lângă ea, din postura urmăritorului, a celui care stă la capac pentru a ataca la un anumit moment locul câștigător. Nu trebuie uitat că Dan Barna poate fi considerat cel mai imprevizibil candidat din confruntarea prezidențiabililor, atâta timp cât el reprezintă vocea nouă a politicii românești, greu de intuit și greu de apreciat, atâta timp cât ea se conduce după alte valori din care lipsesc discursurile sforăitoare, patetismul politic, chiar dacă nu ne putem dezbăra de mai vechea noastră hachiță a scenei politice dâmbovițene, vorbăria goală, fără conținut. Vorbește ca să te auzi. O astfel de valoare vine să ne prindă pe picior greșit, cum doar un motor electric, silențios, va trece neobservat pe lângă un motor pe benzină sau decât un motor diesel. Această comparație se dorește a fi, dincolo de metaforă, un corespondent explicit a ceea ce se întâmplă cu poporul roman, confrunta cu această schimbarea de atitudine a clasei politice. Nu cred că vom fi victimele mojiciei, ale nervozității fără obiect, a unor tineri care au neobrăzarea de a crede că ei pot să salveze țara, chiar și numai prin incisivitate, lipsă de toleranță, invectivă, fără nici un fel de compromis. Sunt sigur că din această direcție poate veni smulgerea din inerţia creată timp de 30 de ani pe o realitate din care răsare și se usucă (în același timp) lipsa de soluții credibile. Au fost încercate pe teritoriul politic toate variantele de permutări de ideologii, ajungându-se chiar la alianţe imposibile, antagonice, care în teoriile politice sunt imposibile, descalificante pentru orice confruntare de tipul dezbaterilor.
S-a ajuns astăzi la a căuta altceva. În primul rând sunt căutați liderii care să aibă acuratețea explicării a următoarei căi. Nimeni nu mai are încredere în vechile curente politice, considerate astăzi a fi tradiționale, care și-au consumat singure toate șansele de a convinge cetățeanul că în aici poate regăsi, atât la nivelul aspirațiilor sale de viață, de calitate a vieții șansa de a trăi liber și bine. Încă mai există speranța că prin politică, prin gestul asumat al conducătorilor, libertatea poate fi conștientizată cu valorile responsabilităţii faptelor, dar și cu încărcătura firească a solidarității interesului naţional, interes care nu numai că reprezintă voința obiectivă a timpului supus prezentului, cât mai ales când el reprezintă o sumă de interese particulare ale fiecăruia dintre noi, aduse la același numitor, astfel încât, teoria realismului să fie fezabilă traiului de zi cu zi. Nu putem trăi din lozinci. Avem nevoie de apă și pâine, ultimele modele produse de inteligența noastră, când acestea sunt simbolurile civilizației începutului de mileniu III,
Nu sunt un fan a lui Dan Barna, dar trebuie să recunosc că în complexitatea datelor asumate, acesta arm ai putea să fie pașaportul nostru spre viitor.
Trebuie să cumpănim foarte bine dacă acest viitor este accesibil majorității celor care au încercat să înțeleagă timp ce 30 de ani cum se poate fi exersată viața în libertate, iar dacă nu ar trebui să decidem dacă ne aruncăm pur și simplu în dimensiune sugerată de Dan Barna sau dacă alegem calea pașilor mărunți, după cum ne invită actualul preşedinte, ”pas cu pas”. Ar urma o amânare care ne-ar impune să mai facem patru ani antecamera tradițională a șefului care decide în numele lui, în timp ce, prin declaraţii sforăitoare, atent regizate, se vaită cât de mult îl dor suferințele poporului năpăstuit. Oare de cine poate fi poporul năpăstuit? Alea iacta est! – sau urmează ca zarurile să fie aruncate! Nu la gunoi, ci pe table de joc!
ADI CRISTI