În organizarea Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Artă și Muzeul Unirii, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, în perioada 5 septembrie – 10 octombrie, la Muzeul Unirii va avea loc expoziția de pictură „Între ZI și VIS (grădină am vrut să fiu…)”, semnată de Doina Mihăilescu (Timișoara). Vernisajul va avea loc joi, 5 septembrie, la ora 18.00, la Muzeul Unirii din Iași, din strada Lăpușneanu nr. 14. Artist format în țară și străinătate, cu o amplă și variată experiență profesională, Doina Mihăilescu este profesor universitar doctor la Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Artă, restaurator, expert în evaluarea și restaurarea picturii pe lemn, autor de studii despre artele vizuale. Are în portofoliu peste 40 de expoziții personale, lucrările sale fiind expuse în Romania, Germania, Italia, Spania, Franța, Polonia, Ungaria etc. Doina Mihăilescu revine la Iași, după ce, în 2018, a expus la Palatul Culturii, pe simezele Muzeului de Artă, cucerind publicul cu expoziția „ALB ( albă lume, albe clipe, alb timp)”, un eseu vizual de investigație estetică, poetică și teologică. Pentru Doina Mihăilescu, grădina este un spațiu analogic în care natura este modelată de artă. Culorile florilor, lumina, păsările și miresmele fac parte din tot ceea ce se întâmplă în grădină, cadrul însuși al acțiunii acestei noi expoziții, de la Muzeul Unirii. Cele 38 de lucrări pe care autoarea le prezintă (opt fiind „Grădini” de mari dimensiuni) pun în relație natura și corpul uman, sugerând un erotism ce transpare din alte zece lucrări care acompaniază marile suprafețe ale grădinilor. Curatorii evenimentului sunt Brîndușa Munteanu și Corina Cimpoeșu. Expoziția va fi prezentată de criticul de artă Oliv Mircea, care a „supravegheat”, în alte peste douăzeci de expoziții personale în țară și în străinătate, discursul vizual contemporan al Doinei Mihăilescu. (E.M.)