Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit joi la Vladivostok, în Extremul Orient rus, pe premierul nipon Shinzo Abe, pentru noi discuţii asupra unui tratat de pace între cele două ţări, care nu a fost niciodată încheiat după Al Doilea Război Mondial, informează AFP.
„Mizez pe un schimb de opinii deschis asupra problemelor bilaterale, începând cu problema tratatului de pace”, a declarat Abe la începutul acestei întrevederi organizate în cadrul Forumului Economic Estic.
„Nu doar vom discuta despre starea actuală a relaţiilor noastre, ci vom şi fixa măsurile ulterioare menite să ne întărească uniunea bilaterală”, a dat asigurări la rândul său Vladimir Putin. „Mai multe iniţiative ale noastre sunt pe cale să fie realizate, relaţiile bilaterale sunt stabile şi se dezvoltă într-un mod dinamic”, a subliniat el.
Relaţiile dintre Moscova şi Tokyo sunt puternic afectate de o dispută în jurul a patru insule din arhipelagul Kurile, cucerite la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial de Uniunea Sovietică şi revendicate de Japonia. Această dispută împiedică cele două ţări să semneze un tratat de pace, chiar dacă ele şi-au restabilit relaţiile diplomatice în 1956.
Denumite „Kurilele de Sud” de Rusia şi „Teritoriile din Nord” de Japonia, aceste insule vulcanice sunt situate între Marea Ohoţk şi Oceanul Pacific şi numără circa 20.000 de locuitori.
Tokyo consideră cele patru insule anexate de URSS în 1945 ca făcând „parte integrantă din teritoriul Japoniei”.
Shinzo Abe şi Vladimir Putin au făcut o prioritate din rezolvarea acestei probleme, întâlnindu-se de peste 20 de ori din 2013 până în prezent. AGERPRES