Preşedintele executiv al ALDE Dâmboviţa, Petre Ionel, spune că preşedintele Klaus Iohannis „mimează lupta cu Dăncilă şi PSD” şi că „blatul dintre cei doi miroase de la o poştă”.4
„Klaus Iohannis chiar încearcă să ne ia de fraieri pe toţi? Am văzut azi unul dintre cele mai penibile discursuri ale lui Iohannis în calitate de preşedinte. A reuşit să vorbească din nou câteva minute fără să spună absolut nimic. Omul e ceva incredibil. Mai întâi, dacă în comentariile şi mesajele pe care le transmite pe Facebook şi prin interpuşi pare cel mai înverşunat critic al PSD-ului, când e să vină în faţa oamenilor, dl Iohannis nu face decât să mimeze lupta cu Dăncilă şi PSD”, a scris pe Facebook preşedintele executiv al ALDE Dâmboviţa, Petre Ionel.
Potrivit acestuia, strategia lui Klaus Iohannis este „de-a dreptul ridicolă”, acuzându-l că încearcă să polarizeze dezbaterea publică cu „aşa-zisa luptă pe care o duce împotriva Vioricăi Dăncilă, poate, poate o duce pe aceasta în turul 2, acolo unde să îşi asigure un nou mandat. P.S. Blatul dintre cei doi miroase de la o poştă”, a scris Petre Ionel.
Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, miercuri, din nou guvernarea PSD, precizând că doar câteva dintre măsurile pentru siguranţa cetăţenilor au fost luate în calcul, precizând că social democraţii sunt preocupaţi de mutarea şefilor „de la o instituţie la alta, fără a fi sancţionaţi”.
În replică, preşedintele PSD Viorica Dăncilă a declarat că nu doar preşedintele Klaus Iohannis urmăreşte blocarea activităţii guvernamentale, ci şi Opoziţia, acuzându-i pe aceştia din urmă de jocuri politice. Totodată, Dăncilă a anunţat că Guvernul va sesiza Curtea Constituţională pentru a reclama un conflict cu preşedintele Klaus Iohannis, generat de blocarea propunerilor de numire a miniştrilor interimari.Mediafax